Trebuie vs. Vreau

Am 24 de ani însă îmi amintesc și acum cât de rușinată mă simțeam în copilărie când mă întreba cineva ce vreau să devin când o să fiu mare.

Mă simțeam rușinată deoarece la fel ca mulți dintre voi, n-aveam un răspuns concret la această întrebare. La școală am fost bună și la română, și la matematică și la fizică și la desen. Știam câte puțin din toate însă nu excelam la nimic. Acasă nu mă jucam cu păpuși ci îmi petreceam ziua printre lemne, ciocane și cuie construind căsuțe. Știam însă că mi-ar plăcea să am o viață perfectă în care petrec timp în natură, călătoresc și cunosc multe persoane. Așa că de fiecare dată când îmi puneau acea întrebare le răspuneam, zâmbind, că vreau să devin musafir, lăsându-i pe ei să stabiliească limitele acestei noțiuni.

Între timp am crescut, am mers și la facultate, am facut tot ce trebuia să fac. Am terminat facultatea de drept in acest an, cică. De fapt, eu o terminasem deja în urmă cu ceva vreme, atunci când mi-am dat seama că nu vreau să intru în sistemul juridic. De ce? Principalul motiv este că o muncă de office de 8-10 ore pe zi nu mă reprezintă absolut deloc pentru că sunt foarte dinamică, militez pentru libertate și am adrenalina în sânge. Știam foarte clar ceea ce NU vreau să fac.

Însă “problema” abia acum apare. Ce se întâmplă când dupa 18-19 ani eu tot musafir vreau să devin? Da, însă de această dată gazdele vor fi cele 7 continente. Vreau să devin călător. Și dacă asta înseamnă să renunț la confort, la familie, la prieteni, și să îmi petrec o mare parte din viață umblând și explorând pierzându-mă pe străzi, sau nedormind, tot asta voi face pentru că nimic din lume nu poate fi comparat cu sentimentul de libertate. Și când spun libertate vreau să spun că nu există grija zilei de mâine, nu contează unde o să dorm, nu contează ce mănânc, nu contează politica, nu conteaza corupția, nu mai contează aproape nimic. Și pentru că atunci când călătorești purtat de voia sorții nu prea poți să-ți faci un plan concret, abia atunci ajungi să trăiești în prezent. Abia când nu mai ai nicio așteptare poți să te bucuri de tot ceea ce ți se oferă. Și crede-mă, ai pentru ce să te bucuri pentru că ți se oferă multe!

Primul război “Trebuie vs. Vreau” purtat cu mine a fost în timpul festivității de absolvire a facultății când m-am intrebat dacă sunt fericită cu ce am realizat în cei 4 ani. Din păcate răspunsul nu a fost pozitiv. Așa că cel mai bun sfat pe care ți-l dau și pe care din păcate eu nu l-am primit este că orice faci sau decizi, gândește-te la tine, să fii fericit. A durat destul de mult până să accept faptul că este în regulă să nu am aceleași dorințe ca cei din anturajul meu, este în regulă dacă eu prefer o bicicletă în defavoarea mașinii și este în regulă să renunț la ieșiri în oraș pentru a-mi cumpara un bilet de avion atât timp cât sunt fericită cu alegerea luată. Cea mai grea parte pentru mine a fost să accept această diferențiere și să accept că nu există un trebuie general.

Și pentru că nimic nu se întâmplă fără un motiv anume, în facultate (cu ajutorul restanțelor) am învățat să lupt pentru ceea ce vreau și să fiu responsabilă pentru acțiunile mele. Așa că pentru prima dată nu mă mai simt rușinată când spun că vreau să devin călător (sau musafir pentru cei care înteleg mai bine termenul acesta).

După cum bine bănuiești, cei din jurul meu nu au reacționat tocmai plăcut la aflarea veștii că scumpa lor fiică, nepoată, prietenă, vecină se ia și pleacă în lume după ce a terminat facultatea și mai mult, fără prea mulți bani. Și evident că pentru ieșirea mea din acest clișeu numit de către mulți ” viață” (școala-job-căsătorie-copil), am fost și sunt privita destul de sceptic. Iar aici a urmat al doilea război “Trebuie vs. Vreau” purtat între mine și familie/prieteni. Perioada lor de “acomodare” a durat de la câteva zile la câteva luni însă eu nu m-am lăsat descurajată pentru că setea mea de a învața, de a-mi testa limitele, de a descoperi și de a ma descoperi, și nevoia de adrenalină sunt prea puternice în mine. Așa s-a construit cel mai oportun moment pentru a demisiona (eram angajată de 6 luni), a-mi lua inima în dinți, ghetele în picioare, rucsacul în spate, liberatea și curajul în suflet și să plec spre prima mea calatorie care a fost in Grecia cu doar 350€ la mine. Si dacă asta nu mi-a fost destul, am făcut pentru prima oară autostopul până în Grecia unde am stat două săptămani. La întoarcere am luat un avion din Macedonia cu destinația Danemarca. Au fost cele mai frumoase 22 de zile din viața mea de până atunci. Dacă până atunci mai aveam vreo îndoială legată de călătorii și bani, la sfârșitul celor 22 de zile știam că asta vreau să fac de acum.

Cred că înăuntrul fiecăruia dintre noi există un instinct care ne spune ce ar trebui să facem. Însă de multe ori lăsăm anturajul sau familia să ia decizii în locul nostru și împotriva voinței noastre. Am învățat  că nu există bine sau rău. Există acțiuni și consecințe ale acțiunilor cu care trebuie să trăim. Și cred că e mult mai sănătos să facem ceva, decât să trăim o viață întreagă cu regretul că nu am făcut-o.

Tu ce ai alege între ceea ce “trebuie” să faci, potrivit societătii, și ceea ce “vrei” să faci, potrivit convingerilor tale?

Advertisements

2 thoughts on “Trebuie vs. Vreau

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s