12 motive pentru care să vizitezi Porto!

Se spune că atunci când te îndrăgostești de un oraș, simți asta de la început, fără să ai neapărat vreo explicație. Trebuie să recunosc că am câte un crush din ăsta în cam fiecare țară. De data asta l-am avut cu Porto.

Am ajuns acolo seara, și de când l-am văzut atât de charismatic, de colorat, cald, primitor și romantic, am știut că noi doi vom avea o relație specială. Așa a și fost.

Situat în nordul Portugaliei, la doar 300km de Lisabona, Porto este al doilea oraș ca mărime, după Lisabona. Din păcate, am constatat că atunci când oamenii vorbesc despre Portugalia, se gândesc în principal fie la Lisabona, fie la Algarve, așa că azi vreau să îți împărtășesc 12 motive pentru care Porto trebuie să apară pe lista destinațiilor tale.

1. Este un oraș mic

Deși spuneam mai sus că este al doilea cel mai mare oraș, el este totuși mic. Tocmai de asta mi-a plăcut! Are 300.000 de locuitori și este super compact, nu ai nevoie de mijloace de transport în comun ca să-l străbați.

Pentru că-i mic, este și primitor cu turiștii, lăsând impresia că toată lumea cunoaște pe toată lumea.
Spre exemplu, fie că eram la magazin, în port sau pe stradă, mulți oameni îmi zâmbeau, mă salutau și mă întrebau de unde sunt, ce fac și părere am despre Porto. Am vrut să mă simt localnică și exact asta am simțit.

Chiar dacă este un oraș mic, el poate fi obositor luat la pas, pentru că e situat pe coline. 


Străzile lui sunt abrupte și majoritatea sunt pavate cu piatră cubică, așa că ia-ți încălțăminte adecvată și pregătește-ți picioarele pentru orașul care e dificil pentru picioare dar frumos pentru ochi. Merită efortul!

2. Istoria orașului

Denumirea orașului Porto înseamnă “port” și datează de la începutul secolului IV, când fiind sub ocupație romană, a devenit un important port comercial. Acest statut i s-a menținut mulți ani la rând, când orașul a început să exporte vinul în Anglia.

Începând cu anul 1996 centrul său istoric face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Photo credit: Google images
Photo credit: Google images

3.Arhitectura

Știi ce este ciudat? Faptul că un oraș atât de mic, oferă atât de multe. Porto trebuie descoperit pe rând, pas cu pas. Eu am stat 4 zile și m-aș întoarce acolo chiar azi! Crede-mă, ai ce descoperi acolo.

Cu străzile înguste și casele vechi, colorate, cu haine întinse pe balcon, îmi amintea de frumosul Napoli.


Portugalia este cunoscută pentru plăcile de ceramică albe cu albastru (azulejos) pe care le găsești ca decorațiuni pe poduri,în case, pe case, pe biserici, etc.


Centru istoric, Ribiera, este un cartier tradițional, plin cu străzi înguste și interminabile, magazine mici unde găsești fructe, caiete, băuturi și îți dă impresia că ești undeva, înapoi în timp. 



Multe dintre case sunt vechi, abandonate și îți dau impresia că pică peste tine. Localnicii vorbesc cu un volum ridicat iar porumbeii și pisicile îți taie calea. Dar tot haosul ăsta face parte din farmecul orașului!


Sunt convinsă că și tu, la fel ca mine, cauți locuri de unde să ai o vedere panoramică asupra orașului. Țin să te anunț că în Porto e super ușor să faci asta, tocmai pentru că orașul este deluros, așa că fiecare deal te duce într-un punct potrivit să vezi orașul de sus. Porto nu e deloc timid, mai degrabă e dornic să-și expună tot ce are el frumos.

4.Gara Sao Bento

Dacă am trecut gara ca fiind un motiv pentru care iubesc orașul Porto, înseamnă că trebuie să fie ceva special cu ea. Eu o consider specială tocmai pentru că are o istorie de arătat. 


Este decorată cu peste 20.000 de azulejos iar construcția ei a durat 11 ani. Dacă ești puțin atent, poți observa că plăcuțele astea ilustrează istoria orașului: războiul și evoluția mijloacelor de transport (de la căruță la tren).

Că gara asta e frumoasă nu o spun doar eu, ci o spune și The Guardian, care o clasifică ca fiind una dintre cele mai frumoase gări din lume.

5. Podul Dom Luis I


Dacă vrei o fotografie cu care să te mândrești din Porto, nu uita să îți iei aparatul de fotografiat înainte să mergi pe acest pod. De aici ai o priveliște fantastică asupra centrului vechi al orașului, asupra portului, asupra râului Douro și asupra cramelor de vinuri din Vila Nova de Gaia.

Photo credit: Google images
Photo credit: Google images

Când am ajuns în dreptul lui, am avut un déjà vu, mi se părea foarte cunoscut. Mai târziu am aflat că podul a fost construit de Theophile Seyrig, unul dintre ucenicii lui Gustave Eiffel.

Podul are o lungime de 172 de metri și poate fi traversat atât de pietoni cât și de traficul rutier.

6. Râul Douro

Sunt sigură că ai mai văzut râuri la viața ta, dar ăsta e cu totul special, crede-mă. Micul oraș este cunoscut încă din trecut tocmai datorită râului Douro, când pe el treceau bărcile în care erau transportate butoaiele cu vin.

Pe malul stâng al râului e Ribiera, unde găsești numeroase restaurante, terase și artiști. Pentru că locul e foarte viztat de turiști, prețurile sunt pe măsură, așa că înainte să te arunci cu capul înainte, verifică prețurile.


Fie că vrei să mănânci, să bei un pahar cu vin, să admiri pescărușii sau să faci o plimbare cu barca pe râu, pentru o experiență de neuitat îți recomand să faci o plimbare seara, pe malul râului. Și spun asta pentru că soarele apune chiar în râu, iar reflexiile lui, fierbinți, în contrast cu apa rece, sunt absolut minunate.


7. Librăria Lello


Dacă ești fan Harry Potter, Porto este orașul perfect pentru tine. Librăria Lello a fost cea care a inspirat-o pe JK Rowling în scrierile sale.


Dacă nu ești prea mare fan al micului magician, tot ar fi bine să o treci pe lista cu obiectivele de văzut, pentru că este considerată ca fiind a treia cea mai frumoasă librărie din lume. Este faimoasă tocmai datorită arhitecturii sale care cuprinde mult lemn, tavan cu vitralii, în contrast cu roșul aprins al fotoliilor și al scărilor.


Intrarea costă 3€ însă dacă vrei să cumperi o carte, din prețul ei ți se scade prețul biletului.

8. Mâncarea e delicioasă

Bucătăria portugheză este un mix între cea mediteraneană și cea africană, iar mâncărurile predominante sunt cele care conțin pește și fructe de mare.

Când vine vorba de mâncare, în majoritatea meniurilor o să găsești Francesinha, un sandwich cu pâine și un mix de carne ( porc, cârnați și șuncă) acoperit cu brânză topită și un sos făcut din roșii, ceapă și bere. Toată bomba asta se servește cu cartofi prăjiți. Dacă ești iubitor de carne, încearcă asta. Eu nu am făcut-o, dar am încercat o Francesinha vegetariană și a fost foarte bună.

Și pentru că dragostea trece prin stomac, la capitolul desert, Porto m-a cucerit cu pasteis de nata, niște mici tarte cu cremă de ou și vanilie. Le găsești la patiserii și costă aproximativ 1€ dar în supermarket le găsești cu 0,35€. Pentru mine, ele au fost micul dejun timp de 4 zile.


9. Este un oraș ieftin

Îți dorești să călătorești însă nu ai prea mulți bani pentru asta? Am o veste bună pentru tine: Porto este unul dintre cele mai ieftine orașe din Europa de vest, atât în ceea ce privește cazarea, cât și în ceea ce privește mâncarea sau mijloacele de transport în comun. Eu m-am cazat în Oporto hostel  și îl recomand cu încredere.

10. Cramele cu vin

Orice călătorie în Porto trebuie să conțină și o intrare la cramele de vin din Vila Nova de Gaia. Odată ajuns aici, încearcă vinul verde pentru că aici e singurul loc din lume unde se produce un astfel de vin.

Îți recomand să mergi la un tur al cramelor împreună cu un ghid care îți explică toată producția: de la bobul de strugure la vin.

11. Vechiul tramvai


Ai văzut vreodată poze cu tramvaiele astea mici, vechi și galbene? Le găsești în Porto și partea faină este că pentru doar 1,8€ te plimbă pe la toate obiectivele turistice.

12. Mercado de Bolhao

Mercato de Bolhao este piața centrală a orașului. Aici găsești fructe și legume proaspecte, brânzeturi, vinuri, produse artizanale, etc. Mai mult, aici poți să întâlnești foarte mulți localnici și poți experimenta viața locală.

Este totodată locul perfect în care să mănânci ieftin și bun.

Pe lângă cele 12 motive pentru care trebuie să vizitezi Porto, mai sunt și multe parcuri, muzee, biserici și localuri care vor face ca șederea ta acolo să fie memorabilă.


Să nu crezi că orașul e perfect. E destul de mizerabil, plin cu rahat de pisici și câini iar casele, de multe ori sunt abandonate pentru că localnicii nu își permit să își plătească chiria. Dar tocmai ăsta-i farmecul orașului, asta îl face unic. Așa cum am spus, îmi amintea de Napoli de fiecare când străbăteam străzile înguste, când vedeam haine atârnate pe sfori, gălăgie, sărăcie și fericire.

Dacă nu ai fost încă în Porto, îți recomand s-o faci. Deși am stat 4 zile, eu deja am început să îmi plănuiesc următoarea plecare în Porto, pentru că mai bine mai devreme decât niciodată. Nu-i așa?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s