Cum am luat cina pe un vapor, în Bangkok

Cui nu-i place să vadă orașele și pe timp de noapte? Dar să și mănânce în același timp?  În fiecare oraș, caut un loc de unde pot să am o vedere panoramică asupra orașului, pe timpul nopții dacă se poate. Pentru că Bangkok mi-a plăcut foarte mult încă de când am ieșit pe ușa aeroportului, am vrut să văd orașul și alt fel, așa că am ales să mergem la o cină pe vapor, pe râul Chao Praya. După ce am căutat câteva ore pe net o companie potrivită, i-am găsit pe cei de la Loy Nava care promiteau o cină de neuitat într-o ambianță tradițională, pe un vapor în aer liber.

DSC_1346.JPG

Trebuie să recunosc că la început eram amândoi destul de sceptici pentru că nu mai făcusem asta niciodată și nu știam ce avea să urmeze, ce mâncare primim sau care va fi atmosfera. Știi tu, veșnicele temeri atunci când te lovești de incertitudini.

Am intrat pe site-ul celor de la Loy Nava și am început să ne facem rezervarea online. Ei organizează astfel de evenimente  pe vaporul lor, de două ori pe zi: una de la ora 18 și una de la ora 20. Pentru că voiam să prindem și un apus memorabil, am ales cina de la ora 18. Încă dinainte să-i  cunoaștem pe cei din echipă, ne-a placut chiar și modalitatea lor de a-și trata clienții pentru că ai posibilitatea să alegi din trei meniuri: meniu Thai tradițional, meniu vegetarian și meniu cu fructe de mare. Noi am ales un meniu vegetarian și unul cu fructe de mare.  Au trei tipuri de pachete: pachetul Standard, care include croaziera și cina pentru 1400 de Baht de persoană  (aproximativ  170 de lei),  pachetul Superior pentru 2075 de Baht (aproximativ 249 de lei  ) care include croaziera, cina și 4 băuturi și pachetul Deluxe pentru 2400 Baht de persoană (aproximativ 288 de lei) și include croaziera, cina și 5 băuturi. Noi am ales două pachete standard.

DSC_1352.JPG

În seara cu pricina ne-am îndreptat spre port, de unde am fost preluați de către un membru al bordului. Chiar la intrare pe vapor, cele două hostesse îmbrăcate traditional  ne-au întâmpinat cu foarte multe zâmbete,  tipice thailandeze și cu câte un cadou realizat din flori frumos mirositoare.

DSC_1397.JPG

Pe masa frumos decoarată, cu lumânări, ne așteptau aperitivele, câte puțin din fiecare gen de mâncare: salate de creveți, salata cu ciuperci, salată de ton, bucățele de soia, spring rolls și sosuri de soia.

DSC_1372.JPG

După câteva minute am primit și câte o supă: una de fructe de mare și una de legume. Mâncarea a fost delicioasă. Deși thailandezii obișnuiesc să gătească foarte picant, meniurile noastre au fost condimentate bine, potrivite pentru gusturile europene. Ospătarii au fost foarte profesioniști și prietenoși, mereu se asigurau că avem apă pe masă și că ne simțim în largul nostru. În timp ce noi doi făceam schimb de supe între noi, am observat că masa devenea din ce în ce mai plină: se aducea felul principal. Deși porțiile erau mici, ele au fost suficiente ca la final să fim amândoi sătui sau chiar să nu mai putem gusta din toate felurile de mâncare care ne-au fost servite.  Câteva dintre meniurile de la felul principal au fost: orez alb și brun, salată de fasole cu legume, creveți, scoici, crab, etc.

DSC_1437.JPG

Cu atâtea sosuri pe masă, recunosc că habar nu aveam cum să le combin cu felul principal, ca să-mi iasă mâncarea bună dar chelnerul nostrum a fost tare drăguț și venea la masă sp ne spună ce fel de combinații să facem.  Am avut sosuri de alune, picante, de curry, de soya, etc.

Și pentru că nu există masă fără desert, am primit și două platouri cu deserturi: salată de fructe, prajituri și bine cunoscutul sticky rice cu mango.

DSC_1446.JPG

Mi-a plăcut foarte mult faptul că toată acțiunea s-a desfășurat într-un cadru destul de intim și liniștit, pe fundal de muzică thailandeză. Din când în când, hostessele dansau dansuri tradiționale. Luminile din oraș și cele de pe vapor au transformat experiența asta într-una drăguță și romantică.

DSC_1420.JPG

DSC_1367.JPG

Pe tot parcursul croazierei, am avut ocazia să vedem multe temple luminate super frumos, iar templul Wat Arum a fost surpriza serii . Cina noastră s-a sfârșit cu două pahare de șampanie iar când am vrut să plecăm spre hostel, ni s-a spus că asigură ei transportul, gratuit, până la hostel.

DSC_1379.JPG

Experiența asta cu Loy Nava a fost atât de plăcută încât m-a făcut să îmi doresc să încerc asta mai des și rămâne una dintre cele mai faine și deosebite lucruri pe care le-am facut în Bangkok.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s