Cum am învățat să gătim mâncare thailandeză

Cred că cea mai bună modalitate prin care îți arăți aprecierea pentru mâncarea Thai este să înveți să o gătești. Asta am făcut și noi cu ajutorul May Kaidee’s-Cooking School.

DSC_1627.JPG

De când am ajuns în Thailanda ne-am îndrăgostit de bucătăria lor, chiar de când am simțit miros de mâncare pe străzi. Toate fructele proaspete pe care le vedeam și mirosurile de ghimbir, lemongrass sau usturoi ne făceau să ne dorim să stăm o zi întreagă în care doar să mâncăm. Ca să ne ținem bugetul sub control, foarte rar mâncăm în restaurante și în general ne place să mâncăm local. Însă în Thailanda, local poate să însemne și să vezi zeci de albine pe mâncare, să îți fie spălate tacâmurile cu furtunul, pe jos sau să mănânci cu mâna. Thailanda este acel loc în care e mai bine să nu miroși mâncarea sau să nu vezi cum se prepară, ci doar să o mănânci.Când spun miros, nu mă refer doar la Durian ci mă refer chiar și la bananele deshidratate sau frigăruile cu pui. Spre norocul nostru, ne place să încercăm tot felul de ciudățenii, atâta vreme cât nu au carne în ele.  Ei, așa am reușit să mâncăm zilnic, sub 6 lei un meniu (de persoană).

Pentru că știam că zilele mele în Thailanda sunt numărate, trebuia să găsesc o soluție prin care să aduc Thailanda la mine, dacă eu nu puteam rămâne acolo. Cum altfel decât învățând să gătesc mâncare thailandeză?

După o scurtă căutare pe net prin care încercam să găsesc ceva vegetarian în Chiang Mai, orașul în care ne aflam, i-am găsit pe cei de la May Kaidee’s- Thai Vegetarian and Vegan Cooking Class care aveau să ne învețe să gătim 10 feluri de mâncare. Până aici totul suna minunat. Am mai verificat și câteva impresii pe TripAdvisor despre școală și când am văzut că au peste 1000 de review-uri cu nota 5 din 5, așa că ne-am decis să ne programăm pentru cursul de la 9 dimineața. Trebuie să recunosc că intenția mea ascunsă a fost să ajung la un bucătar care vorbește engleză cât de cât și să aflu rețeta de la Mango Sticy Rice, desertul meu favorit cu orez și mango.

În ziua cu pricina am ajuns acolo super înfometați dar în același timp dornici să aflăm secretele bine păstrate ale bucătăriei thailandeze. De când am ajuns acolo am fost întâmpinați de niște oameni foarte prietenoși, tipic thailandez. Am primit câte o sticlă cu apă, o carte cu bucatele pe care urma să le gătim, ni s-au pus șorțurile și ni s-a făcut instructajul la curățat de usturoi și tăiat de legume.  În ziua în care am mers noi, am fost doar 3 persoane la curs, așa că chef-ul a avut destul timp să se ocupe de fiecare în parte și să deguste fiecare mâncare iar mai apoi să ofere feedback-uri.

Chef-ul care se ocupa de noi a fost foarte amabil tot timpul și ne explica etapele de gătit pentru fiecare fel de mâncare pe care l-am gătit. Mai mult, în timp ce cu una dintre mâini țineam wok-ul, cu cealaltă ne luam notițe despre toate ponturi extra pe care ni le spune.  A făcut să pară totul foarte simplu, lucru care n-a făcut altceva decât să întărească pasiunea noastră pentru mâncarea Thai. Unele meniuri le-am făcut în doi, făcând din experiența asta una amuzantă: eu turnam lapte de cocos, Petri  învârtea în wok.  În timpul în care noi mâncam, cei din echipă ne pregăteau masa, ustensilele și ingredientele pentru următorul meniu. Pe tot parcursul orelor pe care le-am petrecut acolo, chef-ul ne-a explicat importanța fiecărui ingredient și, pentru că știa că suntem europeni, ne-a învățat înlocuitori pentru ingredientele cheie care nu se găsesc în Europa. Cele 4 ore pe care le-am petrecut acolo au fost foarte bine organizate, utile și delicioase.

Pe lângă tradiționalele meniuri precum:  Tom Yum Soup, Tom Kha Soup sau Spring Rolls, am gătit și mâncăruri la care nu m-aș fi gândit vreodată precum:  sos de caju, salată de papaya sau  humus de dovleac. Tot ceea ce găteam, mâncam. Și pentru că la un moment dat eram super plini, ceea ce a rămas din mâncare, am pus la pachet. Așa ne-am asigurat și cina pentru ziua respectivă.

dsc_1615

Spre final, pentru că eram mult prea plini amândoi, am gătit împreună câte o porție din fiecare meniu. (Asta până la Mango Sticky Rice!). Personal, mi-a plăcut foarte mult acest curs pentru că am reușit să învăț că thailandezii gătesc porții mici iar tot ceea ce mâncam eu prin piețe era proaspăt făcut și mai ales, gătind, am reușit să controlez cantitatea de sos de soya din mâncare, sos pe care thailandezii îl folosesc din belșug și nu este preferatul meu.

Ziua de școală s-a terminat cu faimosul Mango Sticky Rice. Mereu spun că deși sunt plină și nu mai pot mânca, pentru desert am un loc special pentru că desertul este pentru suflet. Așa că  m-am asigurat să fac porție dublă de orez cu mango, cantitate suficientă să îmi asigure doza de desert pentru ziua respectivă.

Dacă ești în Bangkok sau Chiang Mai și îți place bucătăria thailandeză, trebuie să treci pe la May Kaidee’s-Cooking School pentru că este o experiență care merită făcută. Înveți multe, mănânci bine și primești și o carte de bucate. Însă înainte să mergi, asigură-te că mergi cu stomacul gol pentru că te vei întoarce cu el plin!

Spune-mi despre tine. Ai încercat mâncarea thailandeză?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s