Primele impresii din Indonezia

Aș vrea să îți spun despre cum am fost înconjurată de palmieri pe plajă, despre marea al cărei frund îl vedeam prin apele curate, despre păsările care ciripeau în fiecare dimineață când deschideam fereastra și despre zecile de nuci de cocos pe care le-am spart ca să le beau sucul. Dar din păcate, nu pot să îți vorbesc doar despre așa ceva. Știi de ce? Pentru că e exact opusul a ceea ce am trăit în primele două săptămâni în Indonezia.

DSC_0308.JPG

Înainte să ajungem în Indonezia,  îmi imaginam locul ăla un fel de paradis în care să stai și să te relaxezi, să fii înconjurat de natură, de mâncare bună, fructe exotice  și de oameni fericiți. Tocmai de asta, n-am citit foarte mult despre ea, vrând să o las să mă  surprindă. Și a făcut-o. Dacă a făcut-o într-un mod pozitiv sau negativ, nu știu nici acum. Încă deliberez și pun în balanță mai multe aspecte.

DSC_0122.JPG

Ca să ajungem  în Indonezia am luat bilete de avion către Medan (Nordul Sumatrei), cu vreo 150 de lei de persoană. Am ales destinația asta pentru că era cea mai ieftină către Indonezia și mai mult, îmi doream să petrecem câteva zile în junglă, cu urangutanii. După un zbor de vreo oră jumate am ajuns undeva, ce părea să fie exact opusul a ceea ce ne imaginasem. Am primit viza pentru 30 de zile, fără să plătim. Însă pentru asta, trebuia să le arătăm un bilet de ieșire din țară, pe care bineințeles că nu îl aveam. Așa am ajuns să ne petrecem primele 45 de minute într-un oficiu pentru migrări, până ne-am luat bilet de avion spre Malaysia. La ieșirea din areoport am fost racolați într-un mod destul de dur de către șoferi de taxi. Am fost norocoși pentru ca am fost așteptați de către șoferul nostru care urma să ne ducă spre cazare. Rapid am mers spre mașină și atunci am început să mă liniștesc. Totul era un haos.

Drumul de la aeroportul Medan către Bukit Lawang, aproximativ 90 de km, l-am făcut în vreo 6 ore, suficient cât să observ una, alta. Aproape la fiecare casă era un magazin mic și vindeau fructe, apă, chips-uri, etc. Cu atâtea magazine, ne și întrebam oare cine mai este client? Pentru că se făcuse seară, am reușit să surprind câteva case cu ușa deschisă și am văzut zeci de familii care dormeau pe jos, pe cartoane,  pentru că nu au paturi. Atunci mi-am dat seama de discrepanța dintre visul Indonezia și adevărata Indonezia. La peste 33 de grade, localnicii stăteau afară și prăjeau carnea. Cu toată gălăgia și claxoanele care veneau de peste tot, nici nu mai știam încotro să îmi învârt capul și să mă minunez.

DSC_0470.JPG

Traficul putea fi fatal, fiecare manevră putea fi ultima. Și nu neapărat din cauza ta, ci din cauza unuia care se găsește să-și schimbe brusc direcția de mers, a oamenilor care fug printre mașini și a scuterelor care circulă cum vor ele. În toată agitația asta, interesant este ca nu am vazut mașini accidentate. La majoritatea trecerilor de pietoni există o persoană care oprește traficul pentru a ajuta pietonii să traverseze strada. Aerul e atât de poluat și de dur încât după două zile am început să am  usturimi în gât. În tot decorul ăsta, planau cel puțin 30 de grade, umiditate și sudoare care făceau ca țânțarii să nu se mai dezlipească de mine. În multe zile abia așteptam seara, să merg acasă și să mă spăl. Abia apoi îmi aminteam că nu aveam apă caldă și răceala mea nu îmi permitea să mă spăl cu apă rece.

DSC_0065.JPG

DSC_0076.JPG

În orașe, exista un miros care nu era de cocos. Era un fel de miros de tomberon cu urină, și  reușea să îmi taie elanul de fiecare dată când voiam să mănânc mâncare gătită pe stradă. Câteva dintre deliciile pe care le-am văzut pe la tarabe au fost:  piele de găină prăjită; cap de pui cu cioc și creastă, prăjite, perfect așezate în locuri în care șobolanii îșă căutau ieșirea. Oricât de mult mi-am dorit să mă comport ca un localnic, nu am reușit. În Indonezia am ales să mâncăm în restaurante, să nu vedem cum se gătește mâncarea. Și e păcat, pentru că au mâncare delicioasă. Într-una din zile, când am mâncat pentru prima și ultima data ceva gătit pe stradă, am mâncat vreo 15 chiftele de legume.

dsc_0186

dsc_0766

DSC_0452.JPG

Șoferii de taxi, șoferii de tuk-tuk sau alți vânzători ambulanți, încercau cu fiecare ocazie să ne vândă ceva pentru că albi fiind, credeau că avem bani. Și nu doar că încercau să vândă, ci prețurile erau exagerat de mari. La anumite obiective turistice e chiar afișată diferența de preț între localnici și turiști. Măcar așa am învățat cât de important este să negociezi.

În primele zile îmi uram fiecare dimineață în care eram trezită din somn, la ora 4 AM pentru că se țineau slujbe, slujbe care se auzeau în tot orașul prin boxe amplasate pe stâlpi.

Standardele lor de igienă sunt total opuse alor noastre:  nu le pasă că aruncă mizerie jos; toate pâraiele pe care le-am văzut erau pline cu reziduuri, emanând un miros groaznic. Spre deosebire de Thailanda, aici toată lumea fumează și un procent mare din numărul bărbaților au unghia de la degetul mare, mare. (în Thailanda moda era să ai unghia de la degetul mic, mare). Majoritatea oamenilor fumează peste tot: și afară, și în baruri, și în restaurante.

DSC_0581.JPG

Cu toate cele scrise mai sus, Indonezia este țara în care am întâlnit oameni buni, cu zâmbete pe buze și care se arătau interesați de povestea noastră. “Hello mister”  era modalitatea lor de a ne aborda, pe care o auzeam de zeci de ori pe zi. În toată îmbulzeala aia am întâlnit oameni care s-au oferit să ne ajute, care ne-au chemat să luăm cina împreună și doreau să facă poze cu noi.

DSC_0327.JPG

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut, a fost să închiriem pe toată durata șederii noastre în Indonezia un scuter . Așa am reușit să ieșim din aglomerația din orașe și să descoperim adevărata Indonezie: cu lanuri de orez, cu oameni muncitori, plantații de aluni, palmieri, cascade, și atât de multe fructe că-ți picau în gură direct de pe copac. Fără să îmi dau seama, am început să trec peste mirosuri și poluare și să mă îndrăgostesc de toată frumusețea asta naturală pe care țara asta cu peste 17.000 de insule, o are.

Si iubesc faptul că după fiecare curbă pe care o luam, ne surprindea și ne învăța ceva nou. O iubesc pentru că m-am învățat să am răbdare; o iubesc pentru că este verde; o iubesc pentru că are oameni fericiți. Și ma bucur extraordinar de mult că agitația asta îmi arată exact opusul Europei, opusul regulilor și ordinii.

DSC_1370.JPG

DSC_0416.JPG

Dar cel mai și cel mai mult, iubesc faptul că Indonezia m-a învățat cum să mă bucur de lucruri mărunte:  că ajung , în sfârșit la aer proaspăt, să mă bucur de liniște, să ador fiecare apus, să ma bucur de fructe proaspete, să mă bucur când cineva îmi zâmbește dacă îi fac poză și mi-a arătat că fericirea oamenilor nu depinde de lucrurile material pe care le au. Iubesc Indonezia, pentru că a știu să oprească  timpul în loc și a făcut din fiecare zi, una memorabilia, făcându-mi piele de găină de fiecare dată când a avut ocazia.

Advertisements

One thought on “Primele impresii din Indonezia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s