Cum să câștigi bani în timp ce călătorești?

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să câștigi bani în timp ce călătorești?

img_2980

Unul dintre subiectele comune a multor mesaje pe care le-am primit și cauza pentru care mulți nu călătoresc sau călătoresc foarte puțin este lipsa banilor. Asta este pentru că multe persoane consideră că dacă au mai mulți bani, pot călători mai mult. Afirmația asta e doar parțial adevărată. Într-adevăr, atunci când ai bani reușești să îmbini atât confortul cât și călătoriile, ceea ce sună ideal pentru unii. Însă uneori, mici compromisuri nu strică, mai ales pentru că așa înveți ce este cu adevărat important în viață. Și așa ajungi să realizezi că important este să ai o baie cu un duș, fără să mai conteze că este doar a ta sau o mai împarți cu alte 6 persoane.  Iar acum îți voi spune un mic secret: cu cât călătorești mai mult, cu atât ai nevoie de tot mai puțini bani, pentru că ajungi să înveți cum să îți gestionezi bugetul.

De când călătoresc am întâlnit foarte multe persoane care făceau bani în timp ce călătoreau. Întrebarea firească pe care mi-o puneam mereu era „De unde și cum fac să aibă bani?” M-am confruntat cu întrebarea asta cel puțin 6  luni, timp în care am întrebat în stânga și în dreapta, am ascultat și am căutat informații pe care le-am structurat. Așa că astăzi, revin cu o listă de 15 modalitați prin care poți câștiga bani în timp ce călătorești, listă prin intermediul căreia vreau să te învăț că singura armă de care ai nevoie pentru a câștiga bani este determinarea.

1.Predă limba engleză

Dacă vorbești engleza fluent, ai foarte mari șanse să faci bani în timp ce călătorești. În Asia, spre exemplu, există o mulțime de școli, familii sau oameni de afaceri care sunt interesați să învețe limba engleză.

Unul din cele mai bune site-uri pe care le știu și care te poate ajuta este acesta.

2.Resorturi, Hoteluri și Hosteluri

Există multe hosteluri în care poți munci câteva ore pe zi în schimbul unui pat și al unei mese. (Amintește-ți că mâncarea și cazarea sunt cei mai mari consumatori de bani). Nu știu dacă ajungi să câștigi bani efectiv, dar este o bună modalitate de a economisi bani. Tot ce trebuie să faci este să mergi la recepția hostelului și să îi întrebi dacă sunt interesați de voluntari.  Vei fi surprins de cât de multe răspunsuri pozitive vei primi.

dsc_0800

Resorturile și hotelurile sunt  într-o continuă căutare de persoane vorbitoare sau nevorbitoare de limba engleză. Pentru asta, ele pun la dispoziție joburi pe diferite poziții: front desk, restaurant, curățenie, etc.

Dacă ești interesat să lucrezi în domeniul ospitabilității, unul dintre site-urile care te poate ajuta este aici.

3.Culege fructe

Culesul de fructe este unul dintre cele mai comune modalități de a câștiga bani pentru backpackeri. De obicei, țara preferată este Australia, pentru că salariile sunt mari. Dar nu uita că și Europa are plantații de căpșuni, struguri, mere, etc.

Un site care te poate ajuta ai aici.

4.Freelancer Online

Dacă ai experiență în web design, programare, domeniu juridic, scris, sau orice altă muncă administrativă, ar trebui să acorzi o șansă site-ului  Elance.  Este o platformă care conectează freelancerii cu companiile care sunt interesate să lucreze cu ei.

5.Blogging & Travel Writing

Chiar dacă călătorești, nu trebuie neapărat să ai un blog de călătorii. Poți să începi cu orice tip de blog: fashion, health, sport, etc. Importantă nu este neapărat nișa, ci faptul ca acest blog să îți aducă venituri.

Ca și Travel Blogger, îți spun că este destul de greu să caștigi bani mulți din asta. Vestea bună este că nu este imposibil. În spatele visului de a munci din Bali sau de a dormi în hotel de nu știu câte stele, sunt multe ore de stat cu laptopul în brațe, multă muncă, multe e-mail-uri. Dacă vrei să începi o carieră în domeniul travel și dacă vrei să călătorești și să muncești din orice colț al lumii,  îți recomand cursul de Travel Writing pe care l-am facut și eu și pentru care pot garanta că funcționează 100% . Îl ai aici.

Cu blogging-ul, trebuie să știi că veniturile sunt generate din reclame, vânzări afiliate, proiecte, sponsori, etc. Însă înainte de asta ai nevoie de audiență, iar ca să ai audiență, ai nevoie de muncă.

Site-ul pe care eu îl consider bun pentru vânzările afiliate este ShareAsale.. Auncă o privire!

6.Vinde Online

Ai fost într-o anumită destinație și crezi că o carte, un produs, un serviciu poate fi interesant și de folos pentru cineva? Ai produse handmade? Vinde-le! Partea bună este că nu trebuie să îți faci neapărat un site ca să le vinzi, ci există platforme precum eBay sau Olx unde poți să îți vinzi produsele.

7.Coafor, masaj

Dacă ești coafeză, manichiuristă sau ești specializată în masaj, am o veste bună și pentru tine. Există foarte multe persoane interesate de astfel de servicii. Trebuie doar să printezi niște fluturași despre tine și serviciile tale și să îi împarți pe la cafenele, hoteluri, săli de fitness, etc.

8.Bartending/Café/Restaurant

Barurile și cafenelele nu mor niciodată, ele fiind într-o căutare continuă de personal. Localurile turistice sunt mult mai ușor de găsit, iar de obicei nu se cere să ai prea multă experiență. Mai mult, odată ce câștigi experiență ca și ospătar, vei găsi tot mai multe oportunități de job-uri.

9.Predă

Ești pasionat de chitară, surf sau de yoga? Acum e momentul să faci bani predând hobby-urile tale, pentru că una dintre modalitățile de a câștiga bani în timp ce călătorești este să muncești ca și instructor independent. Poți preda clase de pilates, yoga, zumba, dans, sau chiar ca și instructor personal dacă ai experiența necesară.

dsc_0719

10.Fotografiile

Dacă ai talent la fotografii, poți să îți încarci fotografiile aici iar cei care sunt interesați de ele vor fi nevoiți să plătească o anumită sumă de bani ca să le descarce. Mai mult, poți scrie unor reviste de călătorii sau unor companii care sunt interesate de fotografii.

11.Vas de croazieră

Să călătorești prin lume în timp ce lucrezi pe un yacht privat este o modalitate genială de a vedea câteva locuri exotice. Masa, cazarea și transportul sunt asigurate, așa că este și o modalitate perfectă de a economisi.

Un site potirivt pentru astfel de job este chiar aici.

12.Busking

Ai vreun talent? Desenezi, cânți la un instrument, dansezi, faci tatuaje? Poate să fie orice talent! Cunoscută sub denumirea de busking, performanța stradală este modalitatea prin care poți câștiga bani de la turiști. Nu se câștigă foarte mulți, însă suficienți cât să îți cumperi ceva să mănânci și să dormi într-un hostel.

busking_durham.jpg

Apropo, am întâlnit un cuplu din Rusia care au început să călătorească pe la sfârșitul anului 2015 și trăiesc doar din busking.

13.Babysitting

Multe familii au  nevoie de babysitter, pentru că vor să își îngrijească copiii sau să îi învețe o limbă străină. Pentru asta, trebuie uneori să gătești, să scoți copilul de la școală sau poate să îl ajuți la teme, în schimbul unei camere, mese și al unui venit suplimentar. Este o modalitate foarte bună de a trăi într-o țară străină, de a învăța o limbă străină și de a experimenta cultura diferită, în timp ce faci bani.

14.Pet Sitting

În schimbul serviciilor tale de îngrijire a animalelor de companie primești cazare și masă gratuită. Nu este neaparat o modalitate de a câștiga bani, dar este o formă bună de a economisi bani.

Un site găsești aici.

15.Fă voluntariat

Așa cum îi spune și numele, voluntariatul nu îți aduce bani, însă te ajută să economisești, primind cazare și masă în schimbul serviciilor tale. Site-ul pe care eu îl folosesc și îl recomand este Workaway.

Sper că lista de mai sus ți-a fost folositoare și  te-am ajutat să realizezi că de fapt, nu e atât de greu să călătorești precum credeai. Și amintește-ti, nu te grăbi, călătorește încet.

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l să-l vadă și alții!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s