9 lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să vizitezi Cambodia

Mix de simetrie și spritualitate care te urcă pe tărâmurile sacre ale zeilor din Angkor Wat ca mai apoi să te coboare în realitatea tristă și crudă a genorcid-ului Khmer Rouge-ului. Bine ai venit în Cambodia, o țară a contrastelor, o țară cu un trecut depresiv dar captivant, o țară care înglobează bune și rele, urâte și frumoase, o destinație perfectă pentru o vacanță datorită insulelor tropicale și frumoaselor plaje pe care le are, dar și perfectă unui aventurier dornic să experiementeze adevaratul gust al SE Asiei.

De puțină vreme am părăsit Cambodia purtând în suflet un mix de sentimente: de fericire pentru că încă o dată am realizat cât de multe avem de fapt; de tristețe când vedeam atât de mulți copii, femei sau familii cum dorm pe jos, umblă desculți sau locuiesc într-o casă care la noi ar fi similară cu o conie; neputință pentru că suntem atât de mici în fața problemelor umanității.

Dacă ești și tu, la fel ca noi, adeptul călătoriilor neplanificate și mergi unde te duce soarele și Skyscanner-ul, atunci despre Cambodia trebuie să știi că este o destinație în care e bine să mergi cu cărțile pregătite, pentru a reuși să apreciezi cu adevărat ceea ce are de oferit.

9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să vizitezi Cambodia

  1. Mergi cu inima deschisă
O stradă din Siem Reap
O stradă din Siem Reap

Cambodia este una dintre cele mai sărace țări din SE Asiei. Tocmai de asta, ar fi bine să îți lași prejudecățile și temerile acasă și lasă-te cucerit de simplitatea, zâmbetele, salutările sau mâncarea lor. Deși Khmer Rouge-ul a lăsat aici cicatrici dure care se simt și în prezent, cambodienii sunt exemplul perfect pentru puterea de a merge mai departe și de a zâmbi. Aș putea spune că zâmbetul lor este unul cel mai prețios din lume. De ce? Pentru că fiecare zâmbăreț sau zâmbăreață provine dintr-o familie în care cel puțin o persoană a avut de-a face cu genocidul.

  1. Documentează-te înainte să mergi la un masaj făcut de orbi

Pe străzile Cambodiei, fie că vorbim de Siem Reap sau micuțul Kampot, întâlnești o mulțime de saloane care oferă masaj făcut de orbi. Din păcate, Cambodia are 140.000 de cetățeni orbi sau cu deficiențe de vedere, dintre care mulți au ajuns așa datorită celor 6 milioane de mine terestre neexplodate, a alimentației necorespunzătoare sau a lipsei de asistență medicală. Așadar, una dintre puținele surse de angajare ale acestora sunt centrele de masaj adresate turiștilor. Există și centre legitime, însă există și centre care își exploatează persoanlul fără vedere și nu îl plătesc sau chiar centre care doar se folosesc de acest statut de masaj făcut de orbi. Înainte să calci pragul vreunui centru de masaj, documenteaz-te și asigură-te că banii tăi se duc unde trebuie.

  1. Nu cumpăra și nu oferi nimic copiilor

Ăsta a fost cel mai greu obstacol pentru noi și probabil va fi și pentru tine. Cu ochi mari și negri, cu privirea umilă, plină de disperare și probabil cu stomacul gol, copiii cerșetori te vor aborda să îți vândă bomboane, cărți poștale, magneți sau alte suveniruri. Și stiu că pe moment nu vezi nimic rău în a le oferi ceva însă așa, prin a le cumpăra cărți, haine, mâncare sau a le da bani, tu continui cercul spre sărăcie. Copiii ăștia îs exploatați, pedepsiți sau poate chiar bătuți de către familie sau de organizații mafiote. Chiar dacă ți se pare greu să te abții, doar așa îi mobilizezi spre muncă și spre o viață onestă.

O înșelătorie des practicată este cea cu laptele sau cu cărțile. Un copil sau o mama cu un copil în brațe vine și îți cere lapte sau bani pentru lapte. De multe ori, turistul nu dă bani, dar nu vede nimic rău în a cumpăra lapte. Ce nu știe turistul însă, este că imediat cum el dispare, copilul returnează laptele în magazin, magazinul ia o parte din bani, organizația ia o altă parte iar copilul primește foarte puțin, însă suficient cât să îi încurajeze pe părinți să nu îl trimită la școală.

  1. Cambodia înseamnă mai mult decât templele din Angkor Wat

Așa cum nu poți spune că ai văzut Franța dacă n-ai văzut Parisul, așa e și cu Cambodia, dacă nu ai văzut templele din Angkor Wat, considerate ca fiind a 8-a minune a lumii. Însă Cambodia înseamnă mai mult decât temple.

Credits to static.thousandwonders.net

Îți recomand să arunci un ochi și peste Battambang, un oraș UNESCO; parcurile naționale sau orașe mici precum Kampot, ideale pentru a fugi de miile de turiști care sunt zilnic la Angkor Wat. Dacă ești în căutare de plaje idilice, verifică Koh Rong și Samloem.

  1. Trecutul țării

Ca să spunem lucrurilor pe nume, se spune despre cambodieni că au fost în iad și înapoi. Și nu doar se spune, așa și este. Pe scurt, mișcarea comunistă revoluționară Khmer Rouge, după ce a preluat Phnom Penh, capitala țării în Aprilie 1975, a implementat una dintre cele mai radicale și brutale resturucturări a unei societății. Țelul lor era să transforme Cambodia într-o imensă cooperativă agricolă dominată de țărani. În câteva zile, întreaga populație a Phnom Penh-ului și a orașelor provinciale incluzând bolnavi, bătrâni și infimi, au fost forțați să mărșăluiască spre zona rurală și să lucreze ca și sclavi între 12-15 ore pe zi. Intelectualii au fost sistematic eliminați. A purta ochelari sau a vorbi o limbă străină era un motiv suficient ca să fii omorât.

  1. Moneda țării

Deși moneda oficială a țării este riel, dolarul american este acceptat peste tot în Cambodia. Să nu pățești cum am pățit noi și să cumperi o sută de milioane de riel. Ca să calculezi conversia, 4000 de riel sunt 1 $. Ai mare grijă la schimbul valutar, la bănci sau ATM pentru că dacă primești bancnote dolar care sunt puțin deteriorate, nu ți le vor accepta în niciun magazin sau restaurant.

Bancnota pe care nu au vrut sa ne-o accepte in magazin pt ca are o mica ruptura.
  1. Mai scump decât în Indonezia sau Thailanda

Singurul lucru care a fost mai ieftin în Cambodia decât de în Thailanda, Indonezia sau Malaysia a fost berea care era vreo 50 de cenți. Iar la cazare, pentru 11 dolari găsești cameră în hotel de 2 stele, curat, cu mic dejun inclus, situat în buricul târgului. În rest, mâncarea, deși este mai nepișcoasă la gust decât cea din Thailanda, este mai piperată puțin la preț. Cu toate astea, tot ieftină rămâne, Spre exemplu, la piață, în loc de 75 de cenți plăteam 1 dolar-1 dolar jumate.

  1. Închiriază-ți o bicicletă pentru a explora orașul.

Cambodia este o țară perfectă pentru cei cărora le plac aventurile, să biciclească sau să interacționeze cu localnicii. Închirierea unei biciclete costă între 1 și 5 dolari pe zi, depinde de tine cât de bun negociator ești. Mare parte a orașului este plată sau doar cu dealuri joase. Dar siguranța este totuși un aspect care trebuie luat în considerare pe drumurile asfaltate deoarece autobusele, camioanele și mașinile circulă cu viteză mare.

  1. Lasă ceva în urma ta

Cea mai importantă modalitate prin care poți contribui la bunul mers al Cambodiei, este să susții producătorii locali. Mănâncă de la standurile de pe stradă, gustă-le deliciosul desert făcut din orez și cocos, zâmbește ca ei, simte ca ei.

Dacă mergi în Kampot, nu rata Epic Arts Café, o cafenea care are angajați persoane tinere cu dizabilități. Profiturile finanțează ateliere de artă pentru cambodienii cu dizabilități. Au mic dejun și prăjituri făcute în casă absolut delicioase.

Peanut Butter Cookie & Cheesecake la Epic Arts Cafe
Peanut Butter Cookie & Cheesecake la Epic Arts Cafe

Deși Cambodia te face să te simți mic în fața problemelor locuitorilor ei, schimbarea începe cu fiecare dintre noi iar zâmbetul tău, o strângere de mână sau două minute din viața ta pe care o acorzi unui localnic, pot face diferența.

Ai fost în Cambodia? Ce ai învățat din experiența ta acolo?

Advertisements

2 thoughts on “9 lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să vizitezi Cambodia

  1. Foarte frumos articolul tau despre Cambodia, reflecta perfect realitatea de acolo. Pe mine tara asta m-a marcat pentru tot restul vietii si imi doresc sa ma intorc acolo.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s