Experiențe de neratat în Malacca- Malaezia

Una dintre țările mele preferate din Asia de Sud-Est este Malaezia. De la turnurile Petronas din capitala țării și până la călătoria culinară din Penang sau plajele din Langkawi, mi-a plăcut cam tot ceea ce am văzut aici.

Cu toate astea, nici o vizită în Malaezia nu poate fi completă dacă nu ajungi în Malacca (Melaka), unul dintre cele mai importante orașe port din istoria comerțului. Strâmtoarea Malacca este principalul canal de transport maritim între Oceanul Indian și Oceanul Pacific, legând India, Malaezia, Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud și Rusia.

Este, de asemenea, o rută importantă pentru transportul de containere (toate mărfurile electronice chinezești si multe alte mărfuri care se îndreaptă către India, Sri Lanka, Pakistan, Bangladesh, țările din Africa, țările arabe, țările europene trec prin strâmtoarea Malacca).

Malacca harta
Harta Malaezia

Istoric vorbind, Malacca a fost odată sediul Regatului Malay și a trecut prin mai multe perioade de prosperitate și neglijențã, rezultând un oraș unic. Începând cu anul 2008 centrul orașului face parte din patrimoniu UNESCO. Arhitectura lui amintește de perioadele în care orașul a fost, pe rând, colonie portugheză, olandeză și engleză.

Mai jos este o listă cu experiențe pe care nu trebuie să le ratezi când călătorești în Malacca:

  1. Dutch Square (Piața Olandeză)

Primul semn că ai ajung aici este culoarea roșie în care sunt vopsite clădirile din jur. Biserica Hristos, care domină piața, este una dintre cele mai frumoase biserici coloniale din Asia de Sud-Est. Piața este probabil punctul fierbinte al călătorilor, asta explică numărul ridicat de turiști din zonă.

Piata Olandeza in Malacca
Dutch Square
Biserica Hristos din Malacca
Biserica Hristos
Turisti in Malacca
Turisti in Malacca

2. Jonker Street (Strada Jonker)

Pe lângă bine cunoscuta Piață Olandeză, o altă destinație iconică din Malacca este Strada Jonker spre care ne-am îndreptat și noi dornici să încercăm niște deserturi tradiționale. Despre mai multe deserturi tradiționale din Malaezia am scris aici. Această stradă este ideală pentru oricine care consideră că nu poți explora un anumit loc cu adevărat dacă nu guști bucătăria locală.

Strada Jonker
Intrare pe strada Jonker
Mancare pe strada Malacca
Mâncare pe strada
Deserturi in Malacca
Deserturi traditionale
Strada Jonker cu localnici
Jonker Street
Ondeh-Ondeh- desert tradițional
Ondeh-Ondeh- desert tradițional

Un număr mare al turiștilor care ajung în Malaka sunt chinezi, așa că multe dintre tarabele de pe Jonker Street duc lipsă de autencitate, transformându-se în tarabe cu bliz blizuri strălucitoare, bețișoare de urechi, poșete, haine și alte produse de duzină.

 Bliz bliz-uri in piața
Bliz bliz-uri in piața
Poșete si scauna in Malacca
Poșete și scaune
Beyisoare de urechi Malacca
Bețișoare de urechi :))

Pe Jonker Street nu găsești doar mâncare ci și saloane de masaj pentru picioare obosite, sau chiromanți pentru cei dornici să-și afle viitorul scris în palmă. Primul și ultimul chiromant pe care l-am încercat a fost în Kuala Lumpur și faptul că mi-a spus că voi avea 4 copii a fost destul de înfricoșător ca să mă facă să nu mai fiu curioasă de viitor.

Salon de masaj Malacca
Salon de masaj
Chiromant Malacca
Chiromant-citește viitorul în palmă

3. Admiră arta stradală

După experiența din Penang unde am umblat zile întregi ca să descopăr arta stradală, nu credeam că voi mai găsi un loc care să îmi stârnească curiozitatea și să mă facă să mă uit ore întregi pe pereți, la propriu. Totul până la Melaka. Aici am fost plăcut surprinsă de frumusețea și culorile vii ale desenelor de pe pereți.

Arta stradala in Malacca
Arta stradala
Cealalta parte a raului Malacca
De cealalta parte de râului
Perete super colorat

Pentru a vedea cele mai mari și colorate exemple, fă o plimbare de-a lungul râului Malacca. Multe dintre clădirile pe care le vezi aici au fost transformate în pensiuni, așa că dacă ești în căutarea unei cazări cu personalitate, poți începe de aici.  

Haine la uscat
Prosoape la uscat

Să nu-ți mai zic ce poze mișto poți să faci pe astfel de fundale.

4. St Paul’s Church (Biserica Sfântul Paul)

Biserica asta are o istorie lungă. Primii ocupanți au fost portughezii, apoi olandezii ca într-un final să fie transformată în spațiu de stocare a artileriei de către englezi.

Biserica Sf Paul, Malacca
Biserica Sf Paul-Malacca

O altă poveste interesantă despre Biserica Sf. Paul este că acesta a fost de fapt un loc temporar de înmormântare pentru Francis Xavier, un misionar catolic, care a fost activ în Asia de sud-est în acele vremuri. Potrivit legendei, el a murit pe mare, dar înainte de a muri, a spus marinarilor că a vrut să fie îngropat în Goa India. Deci, înainte ca corpul său să fie mutat la Goa, Biserica Sf. Paul a fost locul temporar de înmormântare timp de aproximativ 9 luni.

Aici ai ocazia să vezi că există 2 tipuri de călători: cei care vin pentru un loc, să îi cunoască istoria și să îl înțeleagă și cei care vin de dragul pozelor, chiar dacă asta înseamnă să te cațări pe ferestrele fostei biserici, să te pui pe jos sau să îți faci poze cu zâmbetul până la urechi pe lângă morminte.

Pentru vendori, acesta este un alt loc în care să-și desfășoare munca și să vândă suveniruri turiștilor.

Pentru pisici este loc bun de tors la umbră.

Pisica in Malacca

Datorită poziționării sale, biserica oferă, de asemenea, o priveliște superbă asupra orașului și a țărmurilor sale.

Vedere asupra orasului Malacca
Vedere asupra orasului.

5. Croazieră pe râul Malacca

A fost odată ca niciodată un râu puternic poluat dar în care autoritățile au văzut potențial. Așa că au investit milioane de ringiți (moneda localã). Apa curatã a început să curgă, turismul a înflorit și tadaaaam, râul s-a transformat, la fel ca și Rățusca cea urâtă.

Croaziera pe raul Malacca
Cu barca pe râul Malacca

Pentru turiștii străini biletul costã 15-20 de lei pentru o plimbare de 35-45 de minute. Ai ocazia să observi diferența de dezvoltare dintre ambele părți ale râului. Una este parte din patrimoniul UNESCO cu clădiri vechi și tradiționale iar cealaltă se află în dezvoltare.

6. Plimbare cu ricșa

Dacă ești fan al transportului excentric, cu lumini, culori și muzică pe ritm de Costinești, atunci trebuie să încerci o plimbare cu ricșa care poartă turiștii prin colțurile orașului.

Noi nu le-am încercat însă a fost amuzant să auzim o Hello Kitty roz și pufoasă pe melodia Nothing else metters de la Metallica în difuzoare.

7. Floating Mosque (Moscheea Plutitoare)

La 20 de minute de centru vechi este Moscheea Plutitoare, o constructie frumoasă atât din punct de  vedere arhitectural cât și din punct de vedere al apusului pe care îl oferă.

8. Încearcă bucătăria Peranakan

Cuvântul Peranakan se traduce aproximativ “născuți și crescuți pe plan local”, ideea populară fiind aceea că imigranții chinezi s-au căsătorit cu localnicii rezultând într-o cultură unică cu credințe, haine și bucătărie tradiționale. Chinezii Peranakan din Malaezia folosesc termenul “Baba Nyonya” pentru a se referi la ei înșiși. Acest lucru provine din limba indoneziană, unde baba și nyonya sunt termeni pentru bărbați și, respectiv, femei. Întrucât femeile au fost în primul rând responsabile pentru furnizarea meselor pentru familie și comunitate, rezultatul este că acest stil de bucătărie este denumit “Nyonya”.

Ca și concluzie, Malacca nu este o destinație în care să vii să bifezi obiectivele turistice. E un loc care trebuie simțit și cunoscut și sper ca motivele mai sus enumerate să te convingă să o vizitezi.


2 thoughts on “Experiențe de neratat în Malacca- Malaezia

  1. Abia aștept să merg, aveam și eu trecute toate cele pe listă. Ați prins si weekend-ul cu night market? Eu clar nu-l prind, am doar de marți până vineri, iar vineri plec. Spune-mi cum a fost hotelul, am văzut pe insta unde ai stat și am rezervare la același hotel, dar e cu anulare gratuită așa că nu e musai să stau acolo.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.