Să ne întoarcem sau să nu ne întoarcem? Asta a fost întrebarea.

Întoarcerea noastră în Asia a stârnit controverse, de la uimire și bucurie până la fiori sau piele de găină pentru persoanele cărora le-am spus că vrem să ne întoarcem. Adică, hello, lumea e atât de mare de ce naiba să te întrorci într-un loc în care

ai stat deja câteva luni, mai ales dacă te crezi călător și susții că îți place să explorezi? Pentru noi situația era alta, noi eram încântați, chiar fericiți că ne întoarcem într-un loc pe care îl știam deja, deci lucrurile aveau să fie mult mai simple de data asta, și mai și aveam prieteni care ne așteptau.
În primul rând, chiar dacă anul trecut călătoria noastră părea să aibă o dinamică constantă lucrurile nu au fost tocmai așa. Și contrar pozelor de pe rețelele de socializare, dintr-un an petrecut în Asia 5 luni le-am muncit iar 7 luni am călătorit. Despre cele 5 luni de muncă din Vietnam am scris mai multe aici.

Lista noastră cu destinații În Asia în care vrem să ajungem este destul de lungă și cuprinde destinații precum India, Filipine, Japonia, Coreea de Sud, locuri pe care nu am reușit în urmă cu un an să le vedem pentru că am decis să ne reîntoarcem acasă pentru câteva luni. Așadar, unul dintre motivele pentru care ne-am întors în Asia este pentru că mai avem o mulțime de locuri pe care vrem să le explorăm pe aici.
Din perspectiva blogului vorbind, primele și cele mai frumoase colaborări ale mele au fost în Asia, I Believe in Traveling s-a născut oarecum aici, în Țările Calde, cu oameni buni și zâmbăreți, palmieri, nuci de cocos și miros de durian pe alocuri. Tot aici simt că există potențial de creștere al blogului, cel puțin în momentul de față. Așa că aici vreau să îmi cresc copilu’.

Ne-am întors nu doar în Vietnam, ci exact în același oraș în care am locuit anul trecut, un oraș situat la 70km de capitala Vietnamului, Hanoi. Un oraș care are doar 56 de ani, poluat, unde umiditatea din aer face să curgă apa pe tine la nici 5 minute de când ieși din casă. Și cu toate că știam exact unde ne întoarcem trebuie să recunosc că prima săptămână de reacomodare a fost grea. Am dus lupte destul de mari cu noi înșine și ne întrebam în fiecare zi ce naiba facem aici și de ce nu plecăm. Dar vorba aia, aveam nevoie de puțin timp de reacomodare. Localnicii de aici sunt mai puțin prietenoși, toată lumea ne considera turiști cu bani deci automat aveam prețuri mai mari când voiam să cumpărăm ceva, nu reușeam nicicum să comunicăm pentru că majoritatea nu înțeleg că noi NU vorbim limba lor și nu înțeleg nici limbajul nonverbal. Și cu toate astea uite că suntem aici, pregătiți să rămânem cel puțin câteva luni.

A fi introvertit înseamnă să gândești, să regândești și apoi să gândești iar. Înseamnă să vorbești puțin, să privești, să analizezi și apoi să gândești iar. Cam asta se întâmpla în mintea mea în ultima perioadă. La modul cel mai serios, am avut o mulțime de întrebări cărora încă nu le-am găsit răspunsul. Gânduri și idei care mă frământau și când eram aproape să le găsesc răspunsul, mi se dădea lumea peste cap și gândeam iar. În Vietnam am apăsat butonul de urgență STOP și am decis să nu mai caut răspunsuri ci să ofer acum, aici, din tot ceea ce am în momentul de față. Și așa am început să predăm limba engleză, pentru că acolo era nevoie de noi. În câteva zile mi-am dat seama că de fapt eu ofer puțin în comparație cu ceea ce primesc, cu energia pozitivă pe care o iau de la copii și cu care vin în fiecare seară acasă. Iar acum tot pozitivismul ăsta e foarte bine primit în viața mea și mă liniștește.

În Asia viața este simplă (încă) iar oamenii sunt fericiți în mod implicit. Știu să își lase grijile deoparte sau să le privească ca și pe niște pietre peste care trebuie să treacă ca să ajungă de partea cealaltă a apei. Știu să se deconecteze și să nu meșterească în fiecare secundă ceva. Știu să se oprească și să privească natura, să se bucure de ceea ce au, să fie prezenți. Recunosc că simplitatea lor mă irita puțin la început însă acum știu că ăsta e de fapt farmecul locului așa că îl apreciez și mi-l însușesc.


Ca să intru și mai adânc în subiectivism, eu sunt o persoană căreia îi place lumina, soarele și căldura. Iar toate astea ghici unde le-am găsit 12 luni din 12? În Asia. Și atunci când un loc începe să se răcorească (nordul Vietnamului poate atinge și 2 grade în perioada iernii) ne luăm câte un bilet de avion și plecăm spre altul care să ne încălzească. Călătoriile în Asia se fac cu prețuri destul de mici.

Și pentru că dragoastea, chiar pentru un anumit loc trece prin stomac, nu puteam lăsa deoparte subiectul acesta despre bucătăria asiatică care este ideală pentru un vegetarian. Au o mulțime de fructe delicioase pe care noi nu le avem acasă sau chiar dacă le avem (banane, mango, ananas) ele sunt diferite la gust. Așa că micul meu dejun nu mai este terci cu coacăze sau zmeură, acum e terci cu mango și fructul pasiunii. Sigur, am nevoie doar de câteva săptămâni ca să mi se facă poftă de mămăliga cu brânză de acasă dar asta e altă poveste care urmează a fi scrisă mai târziu.



Unele decizii, oricât de mult ai încerca să le explici, nu o poți face. Nu o poți face pentru că de multe ori instinctul, nu rațiunea te împinge să le faci. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru cu Asia și așa s-a întâmplat de fiecare dată când ne-am întors într-un anumit loc. (spre exemplu în Kuala Lumpur am fost deja de vreo 5 ori ca să ne vizităm prietenii).

În acest moment suntem fericiți aici, ne-am format o comunitate de oameni și avem un loc al nostru pe care îl numim acasă. Credem că am reușit să îmbinăm utilul cu plăcutul. Aici am găsit armonie pentru noi și pentru sufletele noastre. Dacă vreodată vom simți că devenim mult prea confortabili și trebuie să plecăm de aici, cu siguranță vom pleca sau ne vom întoarce, cine știe.

Știi tu, călătorului îi stă bine cu drumul.