Site icon I Believe in Traveling

Thailanda: costuri și alte detalii

Când am ales care să îmi fie prima destinațe din care să încep să călătoresc în jurul lumii, am ținut cont de câteva criterii despre care am scris aici. Printre ele, cel mai important criteriu a fost bugetul. Așa că aveam nevoie de o destinație în care să îmi permit să îmi plătesc cazarea și să îmi mai și rămână  bani pentru mâncare. Am auzit foarte multe povești si am citit articole despre Asia, așa că m-am decis să îmi încep aventura din Sud-Estul Asiei, din Thailanda. Însă urmatoarea întrebare care îmi trecea prin minte a fost: “ Cât este de ieftin să călătorști în Thailanda?”. Pentru că, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, cuvantul ieftin este privit subiectiv. Ce pare pentru alții ieftin, spre exemplu să trăiești cu 25-50 euro/ zi, mie mi se pare foarte scump. Pentru mine ieftin înseamnă 10 sau chiar sub 10 euro pe zi, incluzând cazarea și mâncarea.

În postarea de astăzi vreau să îți arăt cum am reușit să trăiesc în Thailanda cu mai puțin de 10 euro pe zi. Aici, exlud alte activități precum vizita la elelfanți. Pur și simplu, vreau să arăt că se poate să călătorești ieftin. Și trebuie să recunosc că aș fi putut să o fac și mai ieftin, poate chiar fără bani însă pentru că am avut de muncit iar blogging-ul implică multe ore de stat în fața laptopului, am ales să nu folosim Couchsurfing. Și asta nu pentru că nu am vrut să petrecem timp cu localnici, ci pentru că atunci când stăm la cineva acasă, ne place să petrec em timp cu gazda. De data asta, pentru că am stat doar două săptămâni în Thailanda, nu am avut foarte mult timp liber.
Am început să economisesc  bani  încă de când am ajuns în Thailanda, pentru că nu am fost nevoită să îmi plătesc  viza. Călătoresc cu un pașaport de cetățenie maghiară, astfel că am primit viza pentru 30 de zile, gratuit.  Pentru pașaport românesc, se plătește o sumă de 120 de lei pentru o viză de 15 zile, pe care o poți lua din aeroport, când ajungi. Noi am ales sa petrecem cele două săptămâni pe care le-am avut la dispoziție în nordul țării, în Bangkok, Chiang Mai și Pai, pentru că este mai ieftin decât sudul țării.
              1.Cazarea

Am avut noroc cu faptul că am avut cazări sponsorizate, timp de o săptămână. Pentru restul perioadei, am plătit 12 lei de persoană în hosteluri precum A Good Place pe care îl recomand cu mare încredere. (Eu vreau să mă întorc la el.). Pentru camerele private am scos din buzunar  20 de lei de persoană. În hosteluri am avut toate condițiile pentru a ne simți ca acasă. În camera privată pe care am avut-o nu era apă caldă, am avut condiții minime (doar un pat), nici măcar curățenia nu era prezentă. Dar asta reprezentau doar detalii.
Dacă vrei să dormi într-un hostel, pe Hostelworld.com găsești ceva potrivi bugetului tău, cu siguranță.  O aplicație foarte bună despre care am aflat curând, este Agoda.com și este foarte utilizată în Asia. Pentru cazare îți recomand să îți aloci între 3-15 euro pe noapte.
Pentru că Thailanda este țara contrastelor, este posibil ca pe o stradă să găsești o camera cu 7 euro pe noapte, iar peste drum să fie un resort care costă câteva mii de euro pe noapte.
           2.Transportul

Thailanda este una dintre acele țări care te învață să negociezi. Prețurile sunt cam triple pentru turiști, față de prețurile pentru localnici, mai ales la tuk-tuk și taxi. Noi am folosit trenul pentru distanțe lungi, iar biletul diferă în funcție de destinație: între 2 și 5 lei pe călătorie. Pentru scuterul pe care l-am închiriat am plătit 24 de lei iar benzina costa cam 3-4 lei litru.

Pe lângă astea, am umblat mult pe jos, asta rămânând cea mai bună modalitate prin care am explorat orașele.
În cazul în care călătorești singur, o variantă ieftină și rapidă este să apelezi la scuterele taxi. Le găsești peste tot și sunt foarte rapide. Nu uita să negociezi prețul.
3.Mâncarea

Mâncarea în Thailanda este  fantastic de ieftină și de bună. Reușeam să mâncăm o porție de noodles cu legume cu vreo 3 lei.  În general, mâncarea gătită pe stradă costă între 3 și 12 lei.



O altă variantă pe care am aplicat-o când ni se făcea poftă de pâine, a fost să ne luam sandwich-uri din supermarket-urile SevenEvelen.  Ele costau cam 2 lei bucata. Pentru mic dejun, dacă nu era inclus în prețul cazării, mâncam ori iaurt cumpărat din supermarket, ori fructe luate din piață. Un mango costă aproximativ 3-4 lei, la fel și un ananas delicios.
Despre prețurile din restaurante nu știu să vorbesc pentru că nu am mâncat niciodată într-unul. Cu atât de multe piețe cu fructe, legume și mâncare proaspată și bună, nu am avut nevoie de restaurante.
Nu am băut apă de la robinet, pentru că știam că nu este pentru stomacul europenilor, așa că ne cumpăram apă. Costă 1,5 lei o apă de 1,5 litri.
Alte activități, precum vizitarea templelor, școala de gătit sau vizita la elefanți, sunt turistice și costă destul de mult. Rămâne la latitudinea ta să alegi dacă le faci sau nu. Astea au făcut ca bugetul meu să crească în unele zile, însă per ansamblu, am reușit să mă mențin la 10 euro pe zi.



Ca și sfat de final, îți recomand să fii atent la bugetul tău pentru că Thailanda este țara care te poate face să uiți de el. Pentru că totul pare ieftin, ai tendința să iei din fiecare câte puțin, iar la final să realizezi că ai luat prea mult și ți-ai deposit bugetul.