Site icon I Believe in Traveling

Ce înseamnă cu adevărat să fii blogger de călătorii

Și zici că vrei să devii blogger de călătorii? Sau vrei doar să afli adevărul din spatele acestei meserii? Spun “adevăr” pentru că de multe ori realitatea pe care o afișează bloggerii nu este ceea ce pare. Iar astăzi vreau să îți prezint tocmai acea realitate, pe care nu o găsești în prea multe site-uri.Visezi să ajungi călător full-time sau chiar să fii plătit ca să călătorești? Visul tău îmi sună cunoscut! Din perspectiva unui blogger de călătorii, am două vești pentru tine: ca tine suntem zeci de mii care vrem același lucru; iar a doua veste este ca totul este posibil. Și probabil, la fel ca mulți dintre noi, vei începe să îți împărtășești aventurile printr-un blog de călătorii, blog care speri să te facă auzit, citit, văzut și chiar recompensat pentru tot efortul pe care îl depui. Internetul este plin de articole cu pași, îndrumări și sfaturi despre cum să faci asta. Însă foarte puține persoane îți vor răspunde sincer ce înseamnă cu adevărat să fii blogger de călătorii. Este oare totul așa de roz cum pare?
1.Blogul tău de călătorii este viața ta
Dacă speri că vei face primii bani peste noapte, renunță la ideea de blogging. În principiu, ai nevoie de 1 an, 1 an și jumătate în care să publici conținut de calitate și să începi să te faci auzit. Sigur, există și excepții dar astea sunt puține. Pentru a face bani, ai nevoie de audiență iar dacă nu ai conținut de calitate, nu ai audiență. Știi ce înseamnă asta? Câteva ore pe zi trebuie să muncești: să citești, să faci research, să scrii, etc. Și nu va fi simplu, mai ales la început când nu ești familiarizat cu felul în care trebuie să scrii. “Cine te citește?”, “Cui și ce să scrii?”, sunt întrebări ale căror răspuns necesită timp.
Să nu crezi că mie îmi place mereu ce trebuie să fac sau să nu crezi că am mereu inspirație să scriu. De multe ori trebuia să trimit proiecte finalizate (de care nici măcar nu mă apucasem încă) iar brainstorming-ul pentru ele dura o veșnicie, pentru că pur și simplu nu aveam inspirație. Am avut destinații care m-au dezamăgit atât de tare încât nu puteam să scriu 3 fraze pozitive despre ele. Și uite așa, m-am simțit de multe ori incapabilă, mă descurajam sau mă simțeam un Gică Contra. Ca și expemplu, ai aici articolul meu despre Praga. Mai mult, am avut lupte destul de intense cu mine și cu piticii mei de pe creier.  Însă în timp, am ajuns să iubesc tot ansamblul ăsta de stil de viață care vine cu avantaje și dezavantaje, cu lucruri pozitive și lucruri negative.
Însă lasă-mă să îți spun un secret: când îmbini cariera cu pasiunea sau ele chiar se contopesc, totul devine mai plăcut și mai simplu de făcut. Fără să exagerez, îți spun că primul lucru la care mă gândesc când mă trezesc, este ce aș putea să fac pentru blogul meu.
2. Ești dependent de cititorii tăi
Cititorii tăi sunt cea mai importantă armă pe care o ai. Toate companiile de turism care aleg să colaboreze cu bloggeri fac asta pentru că bloggerul respectiv are o audiență care crede în el.
Industria bloggerilor de călătorii crește destul de repede și nu e tocmai simplu să ieși din anonimat și să te faci auzit. Ai nevoie de autenticitate. Ce ai tu și nu au alții? Dacă și tu scrii despre “Top 10 atracți turistice din Barcelona” de ce eu, cititor, să  aleg să te citesc când mai sunt încă 50.000 de blogerii care au scris asta? Cu ce vii tu nou? Care e povestea ta?
Știu că totul poate părea complicat la început, însă dă-ți timp și analizează ce merge, ce nu merge și ce se cere. Trebuie doar să fii natural și consecvent iar rezultatele nu vor înceta să apară. Îți promit!
3. Îți poți face prieteni în toată lumea
Pe drum ai șansa să întâlnești oameni frumosi care au principii asemănătoare cu ale tale, care înțeleg călătoriile și cu care poți să împărtășești aventuri, povești sau chiar vieți.
E minunat ca oriunde ai merge să primești mesaje de la cititorii tăi care vor să se întâlnească cu tine și să te cunoască.

Însă toată povestea asta frumoasă vine cu un aspect mai puțin placut: trebuie să renunți la prietenii de acasă. Ca și blogger de călătorii,  ajungi să călătorești mult, luni sau chiar ani. Iar asta înseamnă, fie că vrei fie că nu, că unele relații de acasă se mai răresc. Și nu neapărat penrtu că așa vreți, ci pentru că ești foarte preocupat să trăiești clipa, să muncești și să te gândești la tine.
4. conduci un business de unul singur este dificil
Blogging-ul este un business dificil de condus de unul singur. Dacă ai suficienți bani încât să îți plătești oameni și să îți împarți responsabilitățile, fă-o. Blogging-ul înseamnă conținut de calitate, graphic design, SEO,  marketing, research, fotografie, etc. Și toate astea, fac parte din responsabilitățile tale. Blogul tău este cartea ta de vizită iar dacă vrei să arate bine, ai de muncă, iar această muncă nu se termină niciodată
Eu am învățat totul prin intermediul acestui curs și de atunci fac singură tot ce ține de blog: poze, editare, SEO, social media, caut colaborări, scriu, citesc, etc. Și am noroc cu iubitul meu care se ocupă de tot ce înseamnă traducere și mi-a luat o mare povară de pe umeri.
Chiar dacă ideea de a nu mai avea un șef sună minunat, câteodată este destul de greu să ne automotivăm să facem ceva fără să fim împinși de la spate.
5. Trebuie să traiești ieftin
Așa cum spuneam și la punctul 1, pentru majoritatea bloggerilor este nevoie de 1 an, 1 an jumate ca să ajungă să câștige bani din blog. De asta mulți alegem să trăim o perioadă mai îndelungată într-o țară mai ieftină. (SE Asiei).

Știu că afirmatia asta este in contradictie cu multe dintre pozele care apar publicate pe site sau pe Instagram. Însă unul dintre motivele pentru care m-am mutat în Bali este pentru că am găsit un program de voluntariat care îmi permite să locuiesc aici între 3 și 6 luni fără să plătesc cazarea. Așa am reușit să îmi reduc costurile lunare la 150 euro și în același timp am avut și mult timp la dispoziție în care să mă ocup de blog. Dar așa-i în blogging, nu mereu ai colaborari, nu mereu stai în nu știu ce hoteluri. Însă mereu trebuie să muncești pentru că dacă nu o faci, îți pierzi cititorii.
6. Ajungi să fii arogant
În blogging, modestia nu ajută cu nimic. Și chiar dacă pare o comunitate în care ne ajutăm unul pe celălalt, este o comunitate în care suntem toți competitori. Iar tu, ca și blogger, ai nevoie de sponorizări, parteneriate și mâncare. Însă acolo, afară, pe lângă tine, mai sunt alte sute de bloggeri care fac același lucru ca și tine. Cum faci ca o companie să te aleaga pe tine în defavoarea competitorului tău?
Ai nevoie de încredere și de simțul umorului. Însă până să bați palma pentru un prim proiect, vei întâmpina multe refuzuri, peste care trebuie să treci cu zâmbetul pe buze, cu atitudine pozitivă și să înveți ceva din fiecare experiență.
7. Ajungi să lucrezi mai mult decât ai lucrat in viața ta
Dacă visul tau este să ajungi să muncești 2 ore pe zi si să câștigi mii de euro, blogginul nu e pentru tine, categoric.
Blogging nu înseamnă doar articole. Postările sunt doar o parte din conglomerat. Spre exemplu, când nu scriu articole, caut colaboratori, sponsorizări, pubicitate, editez poze, caut agenții de turism, promovez, răspund la e-mailuri, citesc alte bloguri de călătorii, dezvolt social media, etc. Și pe lângă astea, ies să explorez și să caut informații. Când alegi să devii un blogger de călătorii și să faci asta full time, munca nu va fi niciodată gata, mereu vei avea ceva de făcut.
8. Nu e totul așa cum pare în poze
În spatele unei poze publicate stau câteva minute sau chiar ore în care căutăm unghiuri pentru poze și apoi le edităm, moment în care ne dăm seama că de fapt, puteam să le facem și mai bine. Și să fiu sinceră, alegem să ne publicam cele mai bune poze. Niciodată nu o să ne arătăm nervii și frustrăile pe Instagram sau Facebook.  Însă în viața reală nu e chiar așa. Suntem și noi stresati, nervoși și irascibili destul de des. Am postat poze din restaurant dar nu am postat poze când mâncam pâine prăjită cu unt.
9. Înveți să apreciezi
Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat de când călătoresc, este să apreciez și mai mult tot ceea ce am deja.Când avem ceva, ce știm că e mereu acolo pentru noi, nu mai apreciem. Însă când vezi câtă lume are atât de puțin, câți nu au nici măcar un pat unde să își pună capul, se spală cu aplă de la ploaie, crede-mă că ajungi să apreciezi tot ceea ce ai.
10. Ți se face dor
Din păcate, cele mai dure războaie le ducem cu noi înșine. Iar câteodată, oricât de cuprins ai fi de toată frumusețea din jurul tău, știi că acasă ai lăsat niște suflete frumoase. Și dacă ție ți-e mai ușor, ei îți dor aminti că îți duc lipsa ori de câte ori au ocazia. Si asta, doare câteodată. Mai ales că sunteți pe drumuri diferite și incerte, trebuie să fii conștient că există posibilitatea ca ultima odară când i-ai văzut pe cei dragi să fie la propriu ultima oară. Plus că există momente când avem nevoie de cei dragi, de o vrobă bună, de o masă caldă sau de o imbrățișare. Și toate astea nu le vei găsi în niciun restaurant și în niciun hotel de nuștiucâtestele.
Însă știi că e drumul tău, viața și libertatea ta, așa că alegi să îți continui drumul spre cele mai necunoscute destinații și aventuri. Iar apoi, te gândești cât de nasol este că uneori te bagi în pat singur, că nu știi ce e aia acasa și poate nici nu o să știi vreodată și totul devine un non-sens. Și câteodată adormi plângând, însă dimineața ești fresh  pentru o nouă zi în care te pregătești să îi inspiri pe alții.

Să fii călător full time și să scrii despre asta, nu este pentru oricine. Uneori nu e totul roz și nu este simplu să ai curajul să te dezbraci de toată fățărnicia și să lași naturalețea și adevărul să iasă prin tine. Însă dacă după tot ce ți-am spus mai sus mai vrei să intri în lumea bloggingului, fă-o!