Am făcut autostopul cu Petri din Passau spre Praga, astfel că după un drum de peste șase ore, am ajuns în orașul mult visat. Părea liniștit. Eram eu, Petri, muzica care se auzea de peste tot și alți oameni care nu mai contau atunci pentru noi. Am știut de atunci că intuiția nu mă înșelase: Praga este minunată. Recomand să o vezi cel puțin o dată pe timp de noapte, să te lași condus de muzică și lumini. Și partea bună e că pe timp de noapte sunt mai puțini turiști. E un oraș care poate fi văzut la pas, mai ales dacă ești prieten cu mersul pe jos. Și ține minte, Praga nu e orașul în care să mergi cu pantofi cu toc, pentru că o mare parte a orașului e pavat cu piatră cubică.
Primul meu contact cu orașul a fost unul vizual, iar ceea ce mi-a atras atenția a fost multitudinea de contraste. Când spun asta, mă refer în primul rând la faptul că orașul are două părți, una veche și una modernă. Există contrast și între oameni: cei care își permit să dea bani grei pentru mâncare sau pentru trasee cu mașini scumpe și alții, care îngenunchează și cer bani. Praga e despre contraste între artă și kitch și oameni care urmează turma ( îți explic mai jos de ce e așa).
Principalul aspect observabil încă de când pășești pe tărâmurile Cehiei, e arhitectura. Clădirile sunt mari și impunătoare pentru că Praga este unul dintre puținele orașe care nu au fost afectate de Al Doilea Război Mondial. Tot aici poți observa contraste între stilurile arhitecturale: stilul gothic, rămas intact în timpul războiului, se completează cu cel roman, renascentist și baroc, și chiar cu cel modern, cum e spre exemplu Casa Dansatoare.
Centrul, împânzit de cafenele și terase, este și locul unde găsești cele mai căutate atracții ale orașului precum: Turnul Astronomic cu ceas (cu o vechime de peste 600 de ani) sau Vechea Primărie. Vei fi acaparat de ospătarii care te vor invita în restaurantele lor, însă dacă ții la bugetul tău, îndepărtează-te puțin de centru și caută un loc mai puțin turistic în care să mănânci.
În partea modernă a orașului, găsești Castelul și Biserica St. Vitus. Noi am ales să traversăm Podul Charles și să facem o plimbare până sus la castel pentru că am vrut să avem și o vedere panoramică asupra orașului. Deși sunt imparțială în ceea ce privește religia și biserica, îmi place foarte mult să văd și să intru în biserici. Asta nu ca să mă răcoresc vara, ci pentru că îmi face plăcere să le admir arhitectura în timp ce îmi oferă o stare de liniște interioară. Într-adevăr, biserica asta merită văzută.
Întorcându-ne și pierzându-ne pe străzi, am descoperit unul dintre cele mai ciudate lucruri pe care le-am văzut în Praga: două statui din bronz care urinau pe un bazin de forma Cehiei.
Asta a fost chiar la intrarea în muzeul Franz Kafka. Nu știu povestea lor, însă lângă ele există un număr de telefon iar vizitatorii pot trimite un mesaj, urmând ca statuile să “scrie” mesajul în apă. Ajungând într-un parc și văzând oameni care își fac treburile tot la al doilea copac, mă gândeam dacă nu cumva, mai în glumă mai în serios, David Cerny (sculptorul lor), tocmai asta a vrut să transmită, că din cauza consumului rodicat de bere, sunt o nație care merge des la baie.
Ceva ce mi-a plăcut foarte mult în Praga, au fost artiștii. De la cei care cântau pe străzi la tot felul de instrumente, la pictorii care îți conturau trăsăturile și până la bufonii care toți se îngrijeau să ofere orașului o atmosferă veselă și să îi dea viață. Un lucru este cert, că e zi sau noapte, Praga are suflet.
Cu toate că totul era frumos, eu nu simțeam nimic care să mă facă să spun wow. Asta pentru că pentru mine, un oraș e diferit atunci când mă face să simt ceva. Și aici nu mă refer că îmi oferă ceva de văzut. Vreau să simt acolo în piept că mișcă ceva, că îmi oferă emoții. Dar toate sentimentele astea le-am găsit a doua zi, la zidul construit în amintirea lui John Lennon.
Podul Charles, considerat ca fiind cel mai frumos din lume, este și supraaglomerat. Făcând abstracție de statuile făcătoare de minuni la care oamenii aleargă să le atingă și pe lângă minunatele lacăte încuiate în numele iubirii, el oferă o vedere minunată asupra orașului. Tot el este și podul pe care artiștii își exprimă sentimentele însă partea mai puțin plăcută este că e plin de cerșetori, mai mulți decât am văzut în ultimele 5 luni.
Cu toate astea, Praga îți oferă tot ce îți dorești. Indiferent de muzica pe care o preferi, jazz, rock, Mozart sau vrei doar să te relaxezi în parc, în Praga găsești orice. Când spun orice, mă refer inclusiv la câteva persoane din centru care îți pot oferi și droguri, femei sau orice altceva.
Plimbarea noastră din oraș s-a terminat cu un mare apetit de mâncare, însă pentru că mâncarea lor tradițională conține multă carne, am ales ceva netradițional și ieftin, un supermarket. La desert însă, nu am spus pas, așa că am făcut o oprire la gelateria PURO, unde gelato a fost 99 % ca cea din Italia: super bună. Noi am ales gelato cu lavandă și busuioc. Neapărat trebuie să le încerci!
Ceva diferit a fost Kofola, băutura lor asemănătoare cu Coca-Cola. Tot la capitolul mâncare, îți recomand napolitanele lor tipice și uriașe, cu ciocolată.
Cele două nopți ni le-am petrecut într-o cameră privată din SKLEP AccommodationSKLEP Accommodation, despre care am scris aici și pe care îl recomand. Am avut inclus și micul dejun, de care am profitat ca să ne săturăm și să plătim cât mai puțin pentru mâncare.
Mă gândesc și acum că probabil am ales prost momentul în care să vizităm orașul, pentru că era sufocat de turiști. Poate Praga nu poate oferi tuturor părți din ea, sau poate turiștii l-au transformat într-un oraș rece, în care eu am văzut multe dar am simțit puțin.
Și cel mai tare m-au supărat oamenii. Nu toți. Ci ăia care mergeau ca oile, odată cu turma, să își lege lacătul de pod, fără să le pese de nimic din jurul lor.
