Sau cu alte cuvinte de ce nu voi renunța prea curând la autostop. “Nu este periculos?”, “Nu ți-e frică că ți se întâmplă ceva rău?” ambele cu răspuns negativ, sunt două dintre întrebările care mi se pun chiar și de către șoferii care mă iau în mașină. Am început să fac autostopul în urmă cu 4 luni și am peste 5000 de km făcuți până acum. Singură sau însoțită, toate experiențele de până acum au fost mai mult decât plăcute.
Când am început eu să fac asta nu știam mare lucru despre autostop și nici nu mă 14159951_1189525974422021_1739755097_nsimțeam prea încrezătoare. Mai târziu aveam să descopăr că am devenit dependentă de asta și ori de câte ori am de ales între autostop sau car sharing, nu stau pe gânduri și mă las în voia autostopului.
Am făcut autostop în oraș când m-am pierdut (Charlerois- Belgia), pe autostradă, ziua, noaptea (Praga- Cehia), și unde nu era permis (Amsterdam, Olanda-pe autostrada). Și am avut și momente când îmi doream să vină o mașină de poliție doar ca să mă scoată din încurcătura în care eram și am avut și momente când oprindu-se mașina poliției lângă mine, i-am rugat (zâmbind) să îmi oprească ei o mașină pentru că nimeni nu oprea.
Principalele Motive pentru care nu am de gând să renunț la autostop și îți recomand să încerci să faci asta, sunt :
1. Înveți că mai important decât să ajung din punctul A în punctul B este traseul dintre cele două puncte.
Când călătorești cu mașina personală, autobuzul sau orice altceva, ai tendința să ignori prezentul și să te gândești doar la destinație. Spre exemplu, drumul Passau-Praga l-am făcut în aproximativ 5 ore și abia așteptam să ajung în orașul demult visat, Praga. La întoarcere însă, același drum l-am făcut în peste 12 ore datorită șoferilor care m-au ajutat să simt spiritul ceh cât mai bine și mi-au recomandat încă două orașe care merită văzute: Ceske Budejovice și Cesky Krumlov.14194215_1189526921088593_1339250839_n
Așă că traseul meu inițial acum arat A-X-Y-B dar crede-mă, a meritat. Altfel nu aveam cum să descopăr că de fapt, orașul meu ceh preferat este de fapt Cesky Krumlov și nu Praga.
Mai contează că nu am ajuns în Passau când mi-am propus?
2. Întâlnești oameni minunați
Fiecare regulă are exceptiile ei, așa că vei întâlni și oameni care îți cer bani pentru transport sau mai rău, îți fac propuneri indecente. Însă înainte să urci într-o mașină folosește-ți instinctul și citește-i. Singura mea experiență “neplăcută” a fost când am refuzat să urc într-o mașină pentru că mi s-au cerut bani.
Pe de altă parte, așa cum scriam și aici, minunile se întâmplă acolo unde se termină confortul tău. Așa că te rog  să fii atentă în ce mașină urci și nu uita să iei atitudinea pozitivă cu tine.
Sfat pentru fete: niciodată nu urci într-o mașină în care sunt doi bărbați, dacă ești singură.
Ca principiu, ei te consideră musafir iar asta face să se comporte frumos cu tine și să te ajute să fii în siguranță. În cazul meu, de fiecare dată când șoferii au oprit să alimenteze îmi luau și mie apă, suc, cafea, mâncare, etc. Mai mult, am fost și invitată la restaurant sau mi s-a oferit posibilitatea să dorm în locuința lor. Sau alții care mi-au cerut adresa de destinație și pur și simplu m-au “livrat” în siguranță. Și toate astea pt că vor să te facă să te simți bine în țara lor.
3. Nu este periculos
Cunosc foarte bine prejudecățile care se spun despre autostop însă vei vedea că cei mai mulți care sunt contra, nu au făcut autostopul niciodată. Eu îți recomand să încerci să faci autostop, să ai o atitudine prietenoasă și să faci autostop ziua, când ai posibilitatea să vezi trăsăturile șoferilor.
4. Este rapid
Sunt sigură că mulți își imaginează că făcând autostop îți petreci mai mult de jumătate din timp așteptând mașini care să te ia. Nu-i deloc așa. Să îți spun un secret, dacă ești fată merge și mai repede. Eu am călătorit și însoțită și cel mai mult am așteptat 2 ore jumătate, pe drum pustiu, între Albania și Muntenegru. Și ca să vezi că e rapid, cel mai puțin am așteptat o secundă. (Cât că mi-am întors semnul). De fapt, cel mai rapid a fost atunci când nici măcar nu stăteam încă la autostop, ci eram cu spatele și s-a oprit o mașină doar pentru că m-a văzut cu rucsac în spate.
5. Este adevărată sursă de informații14169669_1189524957755456_1763351770_n
Pe lână toate avantajele de mai sus, șoferii (majoritatea localnici) sunt o sursă perfectă de a explora un oraș, o regiune. Încearcă să le pui întrebări și află cum trăiesc ei. Nu fă turism doar pentru obiective turistice, ci încearcă să simți. Ascultă-le poveștile și vezi că un oraș nu e definit de 3 biserici, 2 turnuri și o vedere panoramică. Pe lângă discuțiile astea, ai ocazia să înveți câteva cuvinte de bază. Primele mele cuvinte învățate în limba greacă au fost cu un șofer de TIR care nu vorbea engleza prea bine.
6. Te învață să ai încredere în tine
Deși despre autostop nu se aud cuvinte prea bine și majoritatea îl clasifică ca fiind periculos, el este pe lângă amuzant, dezvoltator de încredere în sine. Să reușești atunci când toți spun că nu se poate cred că e cel mai mare câștig pentru mine și cu siguranță și pentru tine.
7. Este gratuit.14137934_1189527867755165_503920528_n
Atunci când călătorești mult, mijloacele de transport implică costuri destul de mari. Eu am economisit cel puțin 1500 de euro doar din asta. Într-adevăr, în unele țări (România de exemplu), mulți șoferi așteaptă să contribui la combustibil. Eu îți recomand ca ori de câte ori simți că șoferul ar aștepta o recompensă, spune-i că nu ai bani.
8. Îți oferă libertate
Partea mea preferata, libertatea. Nu am orar de respectat, nu mă grăbesc nicăieri. Și acum serios vorbind, ce poate fi mai satisfăcător decât să nu existe un program de respectat? Într-adevăr, la întrebarea “Când ajungi?” nu am niciodată răspuns însă știu doar că voi ajunge într-un final.
Încurajez autostopul indiferent de sex, vârstă și culoare pentru că am învățat că cele mai frumoase momente sunt cele spontane și dacă nu îmi iese azi să ajung din A în B, înseamnă că așa a trebuit să fie. De ce să te gândești cum și cu ce ajungi, când în timpul ăsta te poți bucura de ce ai în prezent?