Călătoriile în cuplu sunt unul dintre cele mai uimitoare și sănătoase lucruri pe care le poți face împreună cu persoana iubită. Deși călătoriile de unul singur ajută la dezvoltarea ta personală, la încrederea în sine și îți aduc multe satisfacții, călătoriile în cuplu pot crea amintiri și relații pentru o viață întreagă.

Chiar dacă pozele de pe Instagram-ul sau Facebook-ul unui cuplu călător pot stârni puțină gelozie și invidie, relația unui cuplu călător nu este una roz tot timpul. Conceptul de “relație” este deja unul complicat, însă mai adaugă și faptul că ajungi să petreci 24 de ore din 24 cu aceeași persoană. Prin sintagma cupluri călătoare, nu mă refer la cupluri care merg în concedii împreună ci mă refer la cupluri care petrec luni sau ani de zile pe drum, călătorind. Să  cunoști părțile bune dar și părțile proaste, să trebuiască să ieși în oraș când tu vrei de fapt să dormi, să împărtășești momente de aventură însă și de plictiseală, pentru o relație e ca și la poker, all in. Iar după o experiență călătoare ai două soluții: ori realizezi că nu aveți niciun viitor împreună și de fapt sunteți mult mai incompatibili decât credeai, ori veți fi împreună fericiți până la adânci bătrâneți.

  1. Un scop comun

Dacă scopul vostru comun este să călătoriți, să descoperiți împreună plaje pustii sau străzi mai puțin populate, cel mai probabil veți reuși să fiți pe aceeași lungime de undă. Însă ce se întâmplă atunci când unul din voi vrea SPA iar celălalt vrea să se cațăre pe munte? Sau când unul vrea să doarmă iar celălalt are chef de petreceri? În astfel de situații este important să te menții flexibil și deschis spre alte sugestii. Dacă niciunul dintre voi nu este dispus să facă compromisuri, ce-ar fi să vă separați pentru câteva ore, suficient cât să își facă fiecare dintre voi nevoile? Puțină detașare și dor ajută.

Having fun

Having fun

  1. Ieșiți din zona de confort

Călătoritul atrage inevitabil comportamente anormale, comportamente și reacții pe care nu te-ai fi gândit vreodată că le ai sau că persoana de lângă tine le are. Încearcă lucruri noi: sari cu parașuta, fă scufundări, fă bungee jumping, lasă-te purtat de vânt într-un oraș nou fără să te uiți pe hartă. Toate astea vor atrage reacții pe care nu știai că le ai și care ajută atât să te descoperi, cât și să descoperi persoana de lângă tine.
Diving in The Gilis with Blue Marlin

  1. Amintiri comune

Călătoriile te ajută să aduni amintiri pentru o viață întreagă. Și ce poate fi mai frumos la bătrânețe decât poveștile spuse copiilor, nepoților voștri, adunate din toate colțurile lumii?
snapseed-02_1024x682
20180216_113755-01_576x768

  1. În călătorii trebuie să aveți grijă unul de celălalt

Dacă plănuiești călătorii pe termen lung, inevitabil se vor întâmpla și evenimente mai puțin plăcute în care trebuie să aveți grijă unul de celălalt. Fie că trebuie să mergeți noaptea la 3 la urgențe, fie că este vorba doar de o insolație, aceste situații îți oferă ocazia de a face compromisuri și de a avea grijă unul de celălalt.

  1. Dai peste situații în care trebuie să ai încredere unul în celălalt

A te porni la drum cu partenerul de viață necesită să ai o cantitate de încredere destul de mare în cealaltă persoană.  Spre exemplu, atunci când am făcut cursurile de scufundări și atunci când puteam comunica doar din priviri și cu ajutorul mâinilor, m-am simțit în siguranță și am știut că dacă vreodată se va întâmpla ceva sub apă, sunt în siguranță.

  1. Romantismul capătă alte dimensiuni

Doar cuplurile călătoare știu că nu doar turnul din Paris este romantic, ci romantic este și un picnic, mâncatul pe stradă, un apus privit împreună sau așteptatul vreo 3 ore pe marginea străzii în timp ce faceți autostop. Vei fi surprins să vezi cât de mult se vor schimba principiile voastre după o călătorie și de fapt cum puțin înseamnă atât de mult. Așa am ajuns să ne prăpădim de râs de fiecare data când ne prindea ploaia pe drum fără pelerine și de fiecare data când Petri intra în gropi cu motocicleta și ne stropeam.

201806248118398921135186102_1024x682

  1. Bugetul și călătoriile

Bugetul pentru călătorii este inevitabil un subiect care va apărea în discuțiile voastre. Dacă aveți bugete separate, este mai simplu. Însă dacă aveți buget comun, este foarte important să vi-l stabiliți de la început pentru că nu este corect ca vreunul dintre voi să se simtă constrâns sau să i se impună să fie cumpătat pe timpul călătoriei.

  1. 2=1+1

Pe drum veți începe să vă vedeți ca și o echipă. Însă nu uita că echipa este formată din indivizi care pot avea nevoi diferite. Acordă-ți timp pentru tine, fie că vrei să te relaxezi, fie că vrei să explorezi. Nu-l târî cu tine prin toate mall-urile și dacă nu vrea să te însoțească la masajul Thailandez, lasă-l să facă ce vrea.
DSC_1730-01_1024x683

  1. Folosește punctele tari ale fiecăruia

În planificarea călătoriilor nu trebuie să căutați amândoi cazări sau bilete de avioane. Sunteți o echipă iar dacă unul dintre voi are un spirit mai practic, folosiți-l în avantajul vostru. Nu trebuie amândoi să conduceți câte un scuter, unul poate conduce iar celălalt poate sta în spate, cu harta sau cu sistemul de navigație în mână.

  1. Călătoriile ajută comunicarea, iar comunicarea ajută călătoriile


Asigură-te că persoana de lângă tine știe ce gândești înainte să fie prea târziu. Că vrei să mănânci, că vrei să dormi sau să mergi la mare, este foarte important să împărtășești cu celălalt nevoile și dorințele tale.
Călătoriile noastre ne-au apropiat ca și cuplu. Și dacă la început a trebuit să plecăm separat ca să realizăm că vrem să plecăm împreună, ultima dată am plecat împreună ca să realizăm că nu vrem să mai plecăm separați.  Lunile de călătorie ne-au provocat, ne-au schimbat dar ne-au apropiat atât fizic când trebuia să împărțim un pat de o singură persoană sau o bancă dintr-un aeroport, cât și psihic.

 
Dacă există un sfat de dat cuplurilor, este să călătorească împreună. Este cel mai intens, incitant și adevărat test pentru o relație.  Umblă o vorbă-n târg că partenerii care călătoresc împreună rămân împreună. Așa să fie oare?