Mai Châu: Comoara din Nordul Vietnamului

Mai Châu (citit Mai Ciău) este un exemplu bun de unde să mergi când vrei să fugi de turismul de masă.

Pentru orice călător, Vietnam înseamnă Sapa sau Halong Bay, două dintre cele mai cunoscute destinații ale țării, prezente pe majoritatea cărților poștale. Cel puțin asta aflăm la o scurtă căutare pe Google.

Poți să-ți imaginezi că deși locuim între cele două destinații, nu am vizitat niciuna în cei aproximativ 2 ani de când trăim în Vietnam? E ca și cum aș zice că am fost în Franța și nu am vizitat Parisul. Păi cum?!

De fiecare dată când decidem să ne părăsim orașul pentru câteva zile, căutăm destinații mai puțin promovate. Așa cum am făcut și cu Ninh Binh. Însă, de data asta ne-am oprit cu privirea în pozele pe care le-am văzut pe Instagram despre Mai Châu. Părea un loc de refugiu pentru a scăpa de îmbulzeala orașului, de căldură și gălăgie. Ca să fiu sinceră, eu voiam doar să plec oriunde sunt puțini oameni și cât mai multă natură. Abia mai târziu aveam să aflu că este un loc preferat în special de localnici care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână sau zilele de sărbătoare aici.

Cum ajungi în Mai Châu?

Dacă ești în nordul tării, e simplu de ajuns în Mai Châu chiar și pe cont propriu, fără să plătești agenții de turism. Poți ajunge fie cu autobuzul direct din Hanoi (dacă nu te deranjează să împarți aerul și locul din autobuz cu găinile pe care unii localnici le mai transportă), fie cu motocicleta dacă ești și tu iubitor de aventură și de libertate.

Cei 150 de km pe care i-am străbătut din Hanoi până în Mai Châu nu au fost tocmai confortabili de făcut pe motocicletă. Însă peisajele care mă făceau să-mi întorc capul ba în stânga, ba în dreapta m-au rupt de realitate și nici nu mi-am dat seama când au trecut cele 4.5h ore. În toată starea asta meditativă, participanții la trafic, în special bicicliștii cu care ne trezeam în fața noastră fără să știm de unde au apărut, erau palma peste față care ne trezea la realitate. Vorbim totuși despre Vietnam, să nu uitam. Așadar, spre sfârșit începusem să simt nevoia de pauze tot mai lungi, de puțină odihnă și umbră în care să îmi trag sufletul.

Cum e drumul?

Curbă la stânga, stai că mă doare fundul, curbă la dreapta, drum înclinat 8%, câine care sare în fața motocicletei, curbă la dreapta. Drumul îmi părea cunoscut, semăna atât de mult cu Transfăgărășanul nostru. Mai puțin bărbații care stăteau pe marginea străzii cu tricourile suflecate și burțile pe afară. Și nu, nu aveau pătrățele. În sfârșit apare ultima curbă la stânga, la capătul căreia se zărește nu luminița, ci un verde crud, cât vezi cu ochii. Suntem aproape. Zâmbesc cu gura până la urechi!

Înconjurat de munți grei, cu lanuri de orez, bălți cu noroi și câțiva boi care pășteau liniștiți și găini, ne aștepta satul Lac, locul unde aveam cazare pentru două nopți. Nu doar fața mi se luminase, însă parcă și localnicii erau mai zâmbăreți și mai calzi comparațiv cu alții din nordul țării. Pentru prima dată nu ne mai arătau localnicii cu degetul și nici nu ne trăgeau de mânecă ca să practice engleza. Ce ușurare pe noi!

Ce să faci în Mai Châu?

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că toată frumusețea, simplitatea și modestia locului va fi o invitație la drumeție, fără să mă mai gândesc la odihna pe care mi-o dorisem atât de mult pe motocicletă.

Mai Châu este o oportunitate unică pentru a observa viața câtorva minorități care trăiesc aici, cum ar fi Thai Albi, Hmong sau Zao. Minoritatea Thai Albi ( White Thai) au strămoși veniți din Thailanda, asta văzându-se în special în arhitectura caselor: înalte, din bambus și lemn, ridicate la aproximativ 2-3m înălțime, cu trepte de-o parte și de alta ale casei. Construcția specială nu doar că le protejează de inundații, însă servește ca adăpost pentru animale sau constituie loc în care familiile își desfășoară activitățile zilnice precum țesutul sau gătitul.

Se făcuse deja puțin peste miezul amiezii, soarele ardea încă destul de tare dar asta nu împiedica să răsară din când în când printre lanurile de orez câte o pălarie ascuțită din paie. Semn clar că există câteva suflete pe acolo care lucrează pământul de cu zor. Orezul este lucrat în special de femei, care după o zi petrecută sub soarele arzător se întorc la casele lor să gătească sau să își îngrijească familia. Ca și paranteză, femeile puternice sunt o emblemă a țării însă despre asta voi scrie cu altă ocazie.

Pe câmpuri, boii pășteau liniștiți fără să fie nici ei deranjați de caldură, caprele se amuzau, găinile erau preocupate cu puii lor iar copiii se jucau prin bălțile pline cu noroi din fața caselor. Prichindeii nu se sfiau să râdă cu gura lor fără dinți, datorită dulciurilor pe care le mănâncă. E printre puținele dăți când văd copii vietnamezi care se joacă afară, în natură, și nu butonează telefoanele sau stau în living.

1. Trecutul și viitorul

Cultivarea orezului, cândva meserie de bază și sursă de venit pentru întreținerea a cel puțin 5 guri în familie, a fost încet înlocuită cu turismul. Probabil este nu doar mai ușor de făcut însă și mai profitabil. Localnicii și-au transformat locuințele în homestay-uri care pun la dispoziție camere largi cu multe saltele. Astfel, camera se poate adapta în funcție de numărul oaspeților. Chiar dacă sunt camere modeste, ele sunt bine întreținute, curate și au geamuri mari cu vedere asupra câmpurilor de orez.

Zona s-a adaptat și călătorilor care caută mai mult confort, creând vile și câteva resorturi cu servicii complexe precum SPA-uri, masaj sau piscină. Eu totuși sper că ăsta nu este un pas spre deschiderea turismului de masă care încet dar sigur va deteriora autenticitatea locului.

2. Susține localnicii

Broderii, rochițe, esarfe, genți și accesorii sunt expuse la aproape fiecare casă. Însă și astea sunt de două feluri: cele autentice, făcute de mâinile obosite și muncitoare ale localnicilor și cele făcute de roboțeii chinezi și apoi importate în Vietnam. Așa că mare atenție ce și pe cine vrei să susții. Cumpără suveniruri autentice.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face în satul Lac sau Pom Coong este să nu faci aproape nimic. Cum? Să încerci să te deconectezi de la gânduri și wi-fi, să respiri aer curat, să privești detalii, să trăiești simplu. Tocmai asta face ca Mai Châu să fie o clepsidră orizontală în care timpul nu se scurge, încă.

3. Explorează

Cele mai multe homestay-uri pun la dispoziția oaspeților biciclete pe care le poți închiria pentru a explora zona. Noi am ales să ne plimbăm pe jos, am stat destul pe motocicletă. Dacă biciclitul te plictisește ai la dispoziție și provocări cum ar fi 1200 de trepte de urcat spre peștera Chieu, unde e bine să mergi după-masa, când razele soarelui pătrund în peșteră și de unde te poți bucura de o priveliște asupra văii.

Pentru zilele calde, cascada Go Lao sau Go Mu, la doar 15km de Mai Châu par să fie locuri în care localnicii se stâng să se răcorească.

Mai Châu nu e cunoscut doar pentru liniștea lui, însă și pentru Thung Khe Pass, vârful de la 1000m înălțime de unde poți admira întreagă vale, bea un suc de trestie de zahăr sau mânca porumb. și care este considerat unul dintre cele mai periculoase drumuri din nordul țării.

Ce să mănânci?

Din punct de vedere culinar, tradiționale sunt aici orezul lipicios cu alune, copt în bambus; peștele învelit în frunze de banana și făcut pe grătar; puiul cu orez. Așadar, simpul dar gustos. Pe lângă toate astea, localnicii sunt mai mult decât fericiți să îți personalizeze mâncarea, în cazul în care ai anumite preferințe. Spre exemplu, eu am mâncat două seri la rând noodles cu legume, care nu apăreau în niciun meniu.

Concluzie

Și ca să fie totul perfect, Sunset Bar au un acoperiș cu o vedere super frumoasă asupra terenului de fotbal al satului, în spatele căruia poți savura un apus de poveste.

Pentru că nu poți încheia altfel o zi memorabilã decât cu un apus.