Atunci când călătorim, una dintre modalitățile cele mai bune de a experiementa o nouă cultură este prin bucătăria locală. Și pentru că dragostea trece prin stomac, la propriu, bucătăria unei țări poate fi liantul unei mai iubiri dintre tine și țară sau din contră, te poate dezamăgi. Spre exemplu, eu sunt iubitoare de bucătărie mediteraneană, așa că țări precum Spania, Italia, Grecia vor fi mereu în topul destinațiilor mele preferate.

Malaezia este o țară în Asia de Sud-Est, care este cunoscută în special pentru turnurile Petronas din capitala sa (declarate între anii 1998-2004 ca fiind cele mai înalte turnuri gemene din lume) dar și pentru gastronomia ei vastă, malaezienii fiind descendenți ai proto-malaezienilor precum și a imigranților thailandezi, arabi, indieni și chinezi. Așa se face că au o cultură influențată în mare parte de vecini.

Bucătăria malaeziană reflectă astfel societatea sa cosmopolită, îmbinându-se cu cea chinezească, indoneziană, thailandeză sau indiană, fiind și unul dintre motivele pentru care mă întorc în această țară ori de câte ori am ocazia.

Ți-am pregătit o listă cu 9 deserturi tradiționale din Malaezia pe care trebuie să le încerci dacă ajungi pe aici și care îți vor trece călătoria la un nivel delicios:

  1. Cendol

Este un desert bine cunoscut în Asia de Sud-Est pe care l-am mâncat și în Singapore și Indonezia. Conține gheață rasă, jeleuri verzi făcute din făină de orez (care seamănă cu niște viermișori), lapte de cocos și zahăr de palmier. Deasupra poți adăuga și alte topping-uri precum bucăți de fructe sau boabe de fasole îndulcite.

Ce este cendol
Cendol in Malaezia

2. Bubur Cha Cha

Când temperaturile încep să scadă (mai scade temperatura și în Țările Calde), nimic nu este mai bine primit decât un bol cu supă caldă, dulce, făcut din yam, cartofi dulci si lapte de cocos. Diferitele tipuri de tuberculi îi conferă un aspect plăcut, colorat iar frunzele de pandan îi conferă un gust dulce. Textura cremoasă îi este dată de laptele de cocos. În unele localuri Bubur Cha Cha se servește cu fructe exotice precum banane sau mango. Localnicii îl servesc uneori ca și fel principal de mâncare.

Bubur cha cha

3. Apam Balik

Dacă îți plac clătitele americane, atunci Apam Balik este desertul după care trebuie să te uiți când călătorești în Malaezia. Este o clătită pufoasă la interior, cu marginile ușor crocante iar deasupra se pune sos de porumb și alune. În unele părți îl poți găsi și cu alte umpluturi precum brânză, ciocolată sau lapte condensat, însă varianta originală rămâne cea cu sos de porumb și alune. Desertul se face în general la comandă și îl găsești în piețele de noapte.

Apam Balik in Malaezia

4. Putu Bambu

Dacă ești iubitor de nucă de cocos (cui nu îi place nuca de cocos?), atunci Putu Bambu este desertul potrivit pentru tine. Are o formă cilindrică și este făcut din făină de orez, zahăr de palmier și puțin pandan pentru culoare. Ingredientele se bagă în cilindre de bambus iar apoi se gătesc pe baie de aburi. La sfârșit se dau prin nucă de cocos și zahăr.

putu bambu
putu mambu in malaezia

5. Air Mata Kuching

În zilele călduroase și umede, localnicii consumă Air Mata Kuching, o băutură revigorantă, făcută din pepene de iarnă, longan uscat și zahăr. Pe mine nu m-a cucerit dar e interesant de încercat.

Air mata Kuching

6. Sago Gula Melaka

Sago sunt grauncioare mici, albe sau rosii, preparate din tulpina sagotierului si care se consuma fierte. Textura lor ușor gelatinoasă, este puțin asemanatoara cu cea a icrelor. Sago-ul perlat, în combinație cu gula melaka (trestia de zahar) și laptele de nucă de cocos face ca acest desert să fie unul dintre preferatele localnicilor.

sago gula melaka
Sago Gula Melaka și Bubur Cha Cha

7. Pisang Goreng

Pisang Goreng nu este altceva decât banană învelită în aluat (asemănător celui de clătite) și prăjită în ulei încins. Localnicii le consumă atât ca și desert cât și ca și gustare.

banane prajite

8. Pulut Hitam

Un desert simplu, ușor, este Pulut Hitam, făcut din orez negru lipicios, lapte de cocos și gula melaka (trestie de zahăr). Are consistența asemănătoare cu terciul.

desert malaezia

9. Ais Kacang

Într-o țară caldă, unde umiditatea îți dă bătăi de cap pe timpul verii, nimic nu poate fi mai revigorant decât un desert făcut din gheață. Ais Kacang este gheață rasă, fasole și sirop de zahăr. Se adaugă topping-uri precum cremă de porumb, lapte condensat, înghețată sau fructe.  

Personal, consider bucătăria locală și călătoriile ca mergând mâna-n mână. Poți ajunge să iubești un loc datorită mâncărurilor sale sau poți ajunge să spui pas altuia în cazul în care mâncarea nu e pe placul papilelor tale gustative.

Dintre cele mai sus menționate, preferatele mele sunt Bubur Cha Cha, Cendol și Sago Gula Melaka pe care le mănânc ori de câte ori ajung să trec granițele țării.

Acum vreo doi an și ceva am scris un articol despre cum să îți alegi destinațiile de călătorie la care aș mai aduga acum un subpunct care s-ar numi mâncare.

Care este cel mai bun desert descoperit de tine în călătorii?