IMG_6645[1].JPG
Datorită Romei m-am întors în Italia; datorită Budapestei am vizitat Ungaria de cel puțin șapte ori; pe străzile Amsterdamului am înțeles ce înseamnă să fii liber; în Bruxelles am mâncat cele mai dubioase chestii. Cu toate astea, mereu mi-a lipsit ceva. Și știam foarte bine că un oraș nu este făcut să mă facă pe mine, calator/turist să mă simt confortabil. El este făcut să îi facă pe cetățenii lui să se simtă confortabil.
Am început să descopăr ce îmi lipsește abia atunci când am început să acord atenție și orașelor mici. Am început să am timp pentru detalii, pentru oameni, pentru gesturi, pentru obiceiuri, pentru povești. Așa am reușit să creez legatura pe care nu o simțeam cu orașele mari, pentru că așa cum am scris și aici, un oraș nu este format doar dintr-o biserică și 3 cladiri. Pentru mine, un oraș înseamnă oameni, înseamnă sentimente și înseamnă și lucruri mai puțin plăcute..
Mai jos sunt câteva dintre orașele mele mici preferate:
1.Brugge, Belgia
IMG_2820.JPG
Oraș medieval situat la o oră de Bruxelles și străbătut de canale, Brugge este cel mai romantic oraș din lume. Îți recomand să încerci ciocolata lor pe care o poți găsi în cele peste 50 de magazine.
2.Hallstatt, Austria
Hallstatt_Austria.jpg
 
Cu doar 800 de locuitori, Hallstatt este prima localitate din lume clonată în China. Mai multe detalii poți citi aici.
3.Hum, Croația

hum_03_foto-haslinger

HUM, picture:kroati.de


Hum, cel mai mic oraș din lume cu doar 21 de locuitori, este unul dintre cele mai vizitate orașe din Croația.
4.Heidelberg, Germania
The old town of Heidelberg, viewed from across the River Necker, Germany

Heidelberg, picture:fewohd.de


Heidelberg rămâne una dintre destinațiile mele preferate din Germania. De multe ori acest oraș este numit neoficial “capitala intelectualității germane”, atrăgând numeroși artiști , oameni de știință și intelectuali.
5.Burano, Italia
IMG_4362.JPG
Una dintre cele mai frumoase insule ale Italiei, Burano este cunoscută datorită coloristicii sale. Este plină cu case care sunt colorate pentru a fi vizibile de pe mare sau pe timp de ceață și este o destinație perfectă pentru o zi. Aici poți ajunge foarte simplu cu un vaporetto, din Veneția.
6.Ghent, Belgia
IMG_2866.JPG
Ghent a fost considerat în trecut ca fiind cel mai puternic și bogat oraș din Europa, iar astăzi aceste caracteristici sunt vizibile în arhitectura clădirilor și în biserici. Situat la doar 20 de minute cu trenul din Brugge, asigură-te să adaugi Ghent pe lista destinațiilor din Belgia.
7.Cesky Krumlov, Cehia
dsc_2980_1_2_fused

Cesky Krumlov, picture:wisemanfreetour.com


Oraș de poveste cu peisaje pitorești, Cesky Krumlov este orașul meu ceh preferat. Este situat pe râul Vltava și are o arhitectura în stil baroc iar din anul 1992 a fost adaugat în patrimoniul UNESCO.
8.Positano, Italia
IMG_4916.JPG
Situat pe coasta de vest a Italiei, pe Coasta Amalfi, Positano atrage anual miloane de turiști, în principal datorită frumuseții sale naturale.
9.Delft, Olanda
delft_sightseeing

Delf pciture: www.orangesmile.com


Cunoscut pentru renumita ceramică albastră și albă, Delft este destinația perfectă dacă vrei să evadezi din aglmoerația din Amsterdam și locul unde poți explora spiritul olandez mult mai concret.
10.Sighișoara, România
sighisoara-1-1

Sighisoara, picture: about-romania.com


Cunoscut în principal ca fiind locul de naștere a lui Dracula (Vlad Țepeș) și aflat în patrimoniul UNESCO, Sighișoara este unul dintre orașele mele preferate din România.
11.Kotor, Muntenegru
IMG_5669.JPG
Situat pe coasta Muntenegrului, Kotor este cunoscut pentru arhitectura și frumusețea lui naturală.
12.Ljubljana, Slovenia
ljubljana-slovenia.jpg

Ljubljana, picture: paradiseintheworld.com


Ljubljana rămâne una dintre cele mai frumoase capitale din Europa. Plină de case colorate și cu un mix de stiluri arhitecturale, ea este destinația preferată a multor turiști.
13. Mostar, Bosnia și Herțegovina
IMG_5745.JPG
Cunoscut datorită podului construit în stil otoman, Mostar este cel mai diversificat oraș din Bosnia din punct de vedere etnic. Cu toate că podul (Stari Most) a fost doborât în timpul războiului, acesta a fost reconstruit în anul 2004 folosindu-se câteva din bucățile originale care s-au găsit în râul Neretva.
14. Taormina, Sicilia
taormina-theater.jpg
Situat pe coasta de est a Siciliei, Taormina ramane destinația mea preferată din Sicilia datorită frumuseții sale naturale.
15. Rothenburg, Germania
a-famous-street-in-rothenburg-called-plonlein-with-koboldzellersteig-and-spitalgasse.jpg

Rotenburg, picture:famouswonders.com


Rothenburg, situat pe drumul romantic din Bavaria, Germania, este cunoscut în principal pentru centrul său vechi care a fost folosit ca și inspirație în filmul Pinocchio.
16. Cáceres, Spania
caceres_spain_plaza_mayor_arco

Caceres, picture: lacaseria.es


Caceres nu este doar un simplu oraș din care să pleci, el este un oraș în care ai vrea mereu să te întorci. Cáceres face parte din patrimoniul UNESCO și este una dintre destinațiile pe care trebuie să le vizitezi când ajungi în Spania.
17. Dinan, Franța
pi17099-hr

Dinan, picture: all-free-photos.com


Dinan este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase și bine conservate orașe din Franța care merită să-i fie acordat cel puțin o zi de exploatare.

În câte dintre orașele de mai sus ai fost?