Credeai că este imposibil să călătorești la vârsta de 100 de ani? Joséphine Simler, născută în 2 Iunie 1916, în Franța, ne arată că nu este așa. Într-adevăr, călătoria ei este o călătorie doar circulară pentru că stă câte două săptămâni la fiecare copil, însă nu se oprește din asta.
La vârsta de 80 de ani a fost cu fata ei în Canada și a zburat cu elicopterul. La vârsta de 70 de ani a fost pe Coasta de Azur. Nu a încetat niciun moment să zâmbească.
Când a împlinit 60 de ani și-a îngropat soțul. Acesta a fost ultimul deces din familia ei. Îi trăiesc copiii, nepoții și strănepoții. Are 6 copii, 15 nepoți și 12 strănepoți.
Când a fost felicitată de cei din orașul ei pentru împlinirea frumoasei vârste, ea le-a răspuns, râzând, că a fost doar un obiectiv pentru ea.
Frumoasa Josephine a avut bunăvoința să îmi răspundă la câteva întrebări:
Întrebare: Ce ați făcut astăzi?
Răspuns:Am făcut compot de mere și am încercat să curăț niște alune de pădure, dar e destul de greu pentru mine să apăs cleștele.
Î: Care a fost visul dumneavoastră când erați copil?
R: Mi-am dorit să lucrez într-un restaurant însă nu am reușit să fac asta. Soțul meu a fost fermier, am șase copiii și trebuia mereu să am grijă de casă și copii. Totuși, când erau evenimente importante, reușeam să lucrez câteva ore în bucătăria unui restaurant.
Î: Care vă este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
R: Tatăl meu a fost tâmplar, făcea mobilă și sicrie. Cea mai frumoasă amintire pe care o am este când eu pictam aceste bucăți de lemn.
Î: Unde ați fost în timpul războiului?
R: Am fost acasă. Fratele meu a fugit într-un alt sat, pentru a nu fi luat de armata germană. A stat ascuns 26 luni, iar soțul meu, fost ofițer în armata germană în Primul Război Mondial, îl hrănea pe ascuns. Am stat ascunși în beci și chiar și după ce am născut, mi-am ascuns copila în beci.
Î: Dacă ați putea da timpul înapoi, ce ați schimba?
R: Aș deveni asistentă la maternitate. Mi-am dorit asta de când am fost mică, însă fiind cea mai mică la părinți, a trebuit să rămân acasă, să îmi ajut părinții. Nu mi-am îndeplinit visul.
Î: Ați făcut sacrificii în viață?
După cele 3 minute în care i-am explicat ce înseamnă cuvântul “sacrificiu”, a spus:
R: Când sora mea a născut, a fost bolnavă iar eu am avut grijă de ea și de copilul ei. Am făcut sacrificii și atunci când am ales să rămân cu familia, în loc să lucrez la restaurant.
Î: Care este secretul tinereții fără bătrânețe?
Râde.
R: Am lucrat tot timpul, de când am fost mică și până acum. Nu pot sta nicio oră fără să muncesc ceva. Și întotdeauna am avut o atitudine pozitivă. Citesc ziarele de la cap la coadă și invers, mă uit la televizor și sunt la curent cu tot ce se întâmplă în lume. Însă nu trece nicio zi fără să mă rog.
Î: Care credeți că este cel mai important lucru în viață?
R: Pentru mine, cel mai important lucru este să muncesc.
Î: Care este temerea Dumneavoastă?
R: Aș vrea să nu ajung niciodată într-un azil de bătrân.
Î: Ce lecție ne-ați da nouă, tinerilor?
R:Citiți, munciți și beți câte un pahar cu vin roșu în fiecare zi.
Joséphine, cea mai zâmbăreță vârstnică pe care o cunosc mi-a dat o lecție de viață despre muncă, despre atitudine pozitivă și despre familie. Pe de altă parte, cunoscându-i și temerea, m-a făcut să mă gândesc la ce aș alege dacă eu aș fi copilul ei: să o îngrijesc chiar dacă implică sacrificii sau să o las la o casă de bătrâni, continuând să-mi trăiesc viața?! Întrebarea e retorică, eu îmi știu răspunsul.
