Cu toate că nu apar prea multe detalii despre Ninh Binh în ghidurile de călătorii, este unul dintre cele mai autentice zone ale Vietnamului, locul acela care cu siguranță te va face să te simți întors în timp și vei spune wow. Aici localnicii (nu toți) nu au renunțat încă la tabieturile lor zilnice pentru a desfășura în schimb activitități turistice. Localnicii încă se mai îngrijesc de vaci, de gâște, de orez și de familie. Peisajele de aici par a fi unele desprinse dintr-un film, așa că nu-i de mirare că ultimul film din seria King Kong a fost filmat chiar aici.
Unde este Ninh Binh?
În nordul Vietnamului, la doar 100 de kilometri de capitala Hanoi, pe coasta de est, găsești măreața provincie Ninh Binh, un loc cu relicve care reflectă o istorie și o dezvoltare de peste 1000 de ani.
Cum ajungi aici?
Din Hanoi poți ajunge aici cu busul (prețurile încep de la 4 dolari de persoană), trenul, o agentie de turism care să îți asigure transportul sau, așa cum am facut noi, cu motocicleta. Dacă ești obișnuit cu traficul din Asia de SE, dacă ești aventurier și îți place să îți simți câteodată inima în dinți, atunci recomand să faci acest traseu cu motocicleta, pe cont propriu. Benzina te costă sub 5 dolari pentru un drum.
În ce perioadă să mergi?
Am vești bune pentru tine. Orice perioadă din an este optimă pentru o escapadă în Ninh Binh. Din Mai și până în Octombrie ai căldură însă și ploi sporadice. Este perioada cea mai bună să vezi lanurile de orez într-un verde cât mai crud. Dacă ești influențat de vreme, nu te înțelegi prea bine cu ploaia sau ți se încrețește părul de la umezeală, atunci cel mai bine este să îți organizezi călătoria între lunile Noiembrie și până în Aprilie când aerul chiar dacă este mai rece, este mai uscat.
Cu ce să te învârți pe aici?
Ninh Binh este una dintre acele destinații în care ideal este să ai un mijloc de transport individual pentru a putea vedea cât mai multe. Fie închiriezi o motocicletă (costă aproximativ 5 dolari/zi), fie poți să ceri o bicicletă pe care cele mai multe cazări le pun la dispoziție gratuit celor cazați la ei.
Ce să vizitezi aici?
- Trang An– Una dintre cele mai frumoase și relaxante activități pe care le poți face este să mergi la un tur cu barca prin Trang An. Costă 9 dolari/persoană și poți alege să faci un tur de 2 ore care include 4 peșteri sau 3 ore cu 8 peșteri. Noi am ales ultima variantă. Pentru cei claustrofobi nu e o idee tocmai bună acest tur tocmai pentru că unele peșteri au undeva la 300m lungime și mai trebuie să te și pitești în barcă, ca să nu dai cu capul. Dacă vrei să eviți puhoiul de turiști și să ai parte de o poză demnă de Instagram fără să fii nevoit să photoshopezi oamenii din fundal îți recomand să ajungi aici cât de devreme (pe la ora 7-8 dimineața).
- Tam Coc cu barca. Plimbarea pe lacul Tam Coc este unul dintre motivele pentru care turiștii stau la cozi interminabile. Noi nu am făcut-o așa că nu mă pot pronunța asupra ei. De ce nu am făcut-o? În primul rând, proprietara hotelului nostru ne-a recomandat de la început să alegem turul pe Trang An. Cică în Tam Coc după ce plătești biletul și urci pe barcă, barcagiul cere bacșiș. Mai mult, la terminarea turului cere să îi cumperi ceva de mâncare sau de băut. Noi fiind deja de ceva vreme pe drumuri cam știm cum funcționează escrocheriile astea și nu mai avem răbdare pentru ele așa că le evităm pur și simplu. Pe lângă lac poți liniștit să te plimbi sau să pedalezi bicicleta, fără să plătești niciun tur.
Ubiectiv turistic în sine a devenit modalitatea barcagiilor de vâslire, nu cu mâinile ci cu picioarele.
- Hang Mua Cave
Se zice că drumurile grele duc în destinații frumoase. Exact așa este și cu Hang Mua Cave, la care ajungi abia după ce urci 486 de trepte. Însă tot drumul ăsta merită pe deplin. De sus te bucuri de una dintre cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut în Vietnam.
Fascinantă este nu doar vederea panoramică cu munți glorioși, terase de orez și râuri care își croșetează loc printre munți, ci chiar și gândul că cineva a fost în stare să construiască treptele astea.
Traseul până în vârf durează între 10 și 20 de minute, în funcție de condiția ta fizică și de cât de des te oprești pe drum să îți tragi sufletul. Nouă ni s-a părut un traseu ușor, însă am fost uzi leoarcă. Dacă simți ca pierzi energie pe drum, gândește-te la un suc natural de fructe cu gheață pe care îl poți bea la terasa din vârf. Ajuns în vârf, lasă-ți respirația să ți se taie, hainele să ți se usuce de la vânt și caută unghiul ideal pentru o fotografie memorabilă. Că degeaba ai fost acolo dacă nu se vede, nu?
Cât timp să-i aloci Ninh Binh-ului?
Majoritatea turiștilor alerg să petreacă aici între una și două nopți. Noi, niște ciudați fiind, impresionați de natură și locurile mici, am fi stat măcar o lună. Am stat 2 nopți însă părerea mea este că trebuia să stăm încă cel puțin o zi. O zi în care să ieșim și să privim localnicii, să mergem la piața locală, să fotografiem mai mult, să explorăm mai mult. Din păcate timpul ne-a fost limitat.
Unde să te cazezi?
Pentru început, recomand să îți cauți cazare în Tam Coc, nu în orașul Ninh Binh, asta dacă preferi și tu natura în defavoarea orașului. Tam Coc este acolo, în inima celui mai verde verde, la doar câțiva km de Ninh Binh. Prețurile la cazări sunt pe măsura oricărui buzunar, începând cu 5 dolari pentru un pat într-un hostel și până la 100 dolari/noapte într-un resort. Noi ne-am petrecut nopțile la Tam Com Dream Hotel si am plătit 27 de euro pentru 2 nopți, pt două persoane, incluzând micul dejun.
Camera noastră a avut o vedere super mișto asupra munților, iar micul dejun deși nu a fost tare diversificat a fost super gustos.
Unde și ce să mănânci?
Specialitatea provinciei este carnea de capră, din care găsești preparate la tot pasul. Scriam aici la punctul 9 că de multe ori uit să fotografiez. Asta am facut și în Ninh Binh, când am uitat să fotografiez caprele jupuite care stăteau pe mese la marginea drumului și își așteptau cumpărătorii. Pentru că zona începe să devină bine cunoscută turiștilor, găsești și mâncare europeană, de la pizza la tiramisu, tot ce dorești. Două dintre locurile noastre preferate, cu mâncare vegetariană au fost Aroma (un restaurant indian) și Chookie’s Beer Garden.
Ninh Binh, este una dintre cele mai subapreciate destinații din Vietnam. Pe de-o parte mă bucur de asta pentru că nu vezi toți turiștii cu selfe stick-uri cocoțați pe stânci dar pe de altă parte nu mă bucur. Peisajul pare ireal, iar relieful carstic cu stancile de calcar pare o minune prezentă ca fundal pe fiecare fotografie pe care vrei să o faci. Pentru câteva zile am ales să fugim de industrie, de mașini, de aglomerație, am dat jos măștile de pe față și am deschis bine ochii la ceea ce avea Ninh Binh de oferit: autenticitate. Era exact acel Vietnam pașnic, cu oameni blânzi care schițează câte un zâmbet obosit pe sub pălăria lor de paie, acel Vietnam pe care ni-l imaginasem înainte să ajungem aici.
Multumesc de informatii, un articol ulit! ✔🌍
Mersi mult, Coco! Te așteptăm aici.
Love iiiiiiiit! Ce mai faceeeeti ? 🙂
Uite tot prin Vietnam. Voi? 🙂
Ne-am intors acasa si mai vizitam Romania, pe moment. Pregatim urmatoarea aventura 🙂 Take care! :*