După Sevilla, Cadiz, Granada și Valencia, Barcelona a fost ultima mea destinație din Spania, înainte să mă întorc spre casă. Și trebuie să recunosc că după toată experiența super faină pe care am trăit-o în Andalusia, eram mai mult decât încântată să cunosc minunata Barcelona. Mai mult, toți localnici îmi spuneau că Barcelona, Catalania, e altceva. Îmi amintesc că persoanele pe care le cunosc și care au fost aici, sunt super impresionate de oraș, ba mai mult, pentru unii este și orașul preferat.
După cum vezi, Barcelona părea să promită multe. Spun părea, tocmai pentru că iar am dat-o în bară, ca și cu Praga, din cauza așteptărilor. Ce am așteptat? Nici acum nu știu. Știu doar că speram să fie…altfel.
Barcelona pe care am cunoscut-o eu este cea simțită într-o zi jumate. Nu pot să zic că am stat puțin, pentru că de obicei funcționez simplu: simt sau nu simt ceva pentru un oraș. Asta m-a făcut să găsesc 3 motive pentru care nu mi-a plăcut:
1.Este supraaglomerată
Pe 16 Octombrie (era deja extrasezon), am ajuns în gara din Barcelona unde m-am și lovit de zecile de turiști care se îmbulzeau să își găsească trenul. Vorbeau toate limbile, mai puțin spaniola. Strigau, cântau și se fotografiau. Aici am început să simt că ceva nu-i la locul lui  și că locul meu nu e aici.
În fața gării, vrând să ajung la hostel, am întrebat aleatoriu 3 persoane în ce direcție este primăria. Nici una nu a știut să îmi răspundă. Erau turiști. M-am întors în gară și după câteva minute de stat la coadă, am ajuns la ghișeu. Într-o combinație de catalano-spaniolo-engleză mi-au zis direcția.
Mă așteptam să fiu aglomerație și haos, da’ nici chiar așa.
dsc06874
Ca vorbesc de treceri de pietoni, de magazine sau obiective turistice, ca să ajungi la ceea ce te interesează, trebuie să dai buzna peste zecile de turiști. Din cauza asta, Barcelona își pierde ușor, ușor din identitate și devine un mix de culturi din care până la urmă nu mai înțelegi nimic.
dsc07170
Dacă decizi să te îndepărtezi de centru, găsești un oraș rece, obișnuit, mai puțin prietenos decât cele din Andalusia.
DSC06914.JPG
După câte ore de plimat aiurea pe străzi, am început să mă întreb dacă asta este Barcelona, cea despre care vorbea atât de multă lume cu pasiune?
Conecința de la punctul 1 este punctul 2.
2. Este scumpă
Mi se pare absolut normal ca zonele frecventate de turiști să aibă prețurile mai ridicate, însă de multe ori prețurile erau nejustificat de mari, indiferent că vorbim de mâncare, băutură sau intrări la obiective turistice.
Ca să îți faci un exemplu despre ce vorbesc, un bilet de intrare la Casa Batlló costă 21,5€. Pentru intrarea în Sagrada Familia trebuie să scoți din buzunar 15€, iar dacă vrei să urci și în turn pentru o vedere panoramică, mai scoate 7€ în plus. Pe lângă faptul că e exagerat de scump, se stă la cozi interminabile cel puțin o oră. Dar asta nu îți garantează că odată ajuns la rând poți și intra! Se poate întâmpla ca efectiv să nu mai existe bilete.
SFAT: Dacă vrei să vizitezi obiectivele turistice, ia-ți în avans biletele de intrare. Le poți cumpăra chiar și online, lucru care îți aduce două beneficii:
-scapi de statul la cozi;
– uneori prețurile sunt mai mici. Spre exemplu, la Park Güell biletul online e 7€ iar dacă îl cumperi de la ghișeu, e 8€.
După cum vezi, Barcelona nu e prea prietenoasă dacă vrei să călătorești cu buget redus. Dacă totuși faci asta, trebuie să te mulțumești să vezi obiectivele turistice pe dinafară, cum am făcut și eu.
La capitolul restaurante, Barcelona șochează din nou. Ți se poate întâmpla ca la intrare să îți fie prezentate niște prețuri, iar după ce te așezi la masă să îți fie aduse alte meniuri, bineînțeles, cu prețuri mai ridicate. Eu am mâncat mai ieftin și bun la Maoz (un bufet cu falafel a fost 4,90€), și la Veggie Garden (un restaurant veggie).
Vestea bună este că orașul are multe supermarketuri unde găsești mâncare și băutură ieftină. Cele mai mici prețuri mi s-au părut cele de la supermarketurile Consum.
Multitudinea asta de turiști are și o parte pozitivă: apar hosteluri noi de la an la an, lucru care face ca prețul cazării să fie acceptabil. Eu am stat la ACYH Hostel, în centru, în Placa Catalunya. Îți recomand cu încredere să stai aici sau peste drum, la Sleep Green. Pe lângă faptul că sunt curate și situate în centru, îți oferă și un card cu ajutorul căruia ai reducere la câteva restaurante din oraș.
3. Se fură
DSC07021.JPG
Din păcate nu mai e secret faptul că în Barcelona se fură mai ceva ca-n codru. Că ești pe stradă, în magazin sau la restaurant, stai cu ochii pe geanta ta. Unei femei i s-a furat telefonul de pe tejheaua barului în timp ce ea era atentă să își comande băutura.
dsc07135
Hoții lucrează în grup și sunt prezenți mai ales pe Las Ramblas, atunci când artiștii prezintă un moment artistic. Ai grijă la persoanele care te opresc pe stradă și îți cer direcții, la polițiștii care folosesc date de identificare falsă și îți cer să le arăți portmoneul și buletinul, ai grijă în metro și în localuri.
Cu toate astea, pentru că mereu caut să găsesc ceva bun și frumos în orașe, am 3 motive pentru care m-aș întoarce în Barcelona:
1. Clima lor
Când am fost eu acolo, în Octombrie, erau peste 22 de grade Celsius. Prezența soarelui în majoritatea anului o vezi și pe atitudinea localnicilor, pentru că sunt niște persoane zâmbitoare, destul de relaxate și pozitive.
Când călătoresc, am eu o plăcere să îi pun pe localnici să îmi povestească despre viața lor și despre mulțumirile și nemulțumirile referitoare la ea. Pentru prima dată de când călătoresc, în Spania nu am întâlnit absolut nici o personă care să se plângă de viața de acolo. Spuneau cam așa “Avem probleme cu locurile de munca, dar avem soare aproape tot anul și asta contează pentru noi.”
2. La Boqueria
dsc07129
Dacă este ceva ce caut în orice oraș, asta este piața. O caut din cel puțin două motive:
-aici găsești mâncare proaspătă și bună, la prețuri mult mai mici decât în supermarketuri;
-este locul în care ai ocazia să întâlnești vânzători autentici și să îți faci o impresie despre localnici.
dsc07128
Dacă vrei să ajungi la piață, și îți recomand să o faci, o găsești la sfârșitul străzii Las Ramblas (faimoasa promenadă a Barcelonei). Înainte să te arunci să cumperi ceva, verifică prețurile. Spre exemplu, paharul cu suc natural de cocos pe care l-am băut eu a costat 1€, în timp ce la altă tarabă costa 2€.
3. Arhitectura
dsc06994
Când am fost în Bruges, Belgia, am căzut pe stradă pentru că mă căscam la fiecare clădire, fără să mai fiu atentă la ce am sub picioare. Dar trebuie să recunosc că în Barcelona am văzut cea mai frumoasă arhitectură de până acum. Și când spun frumoasă, nu mă refer doar la clădirile lui Gaudi: Casa Milo, Casa Battló și Sagrada Familia, ci mă refer la majoritatea clădirilor care se găsesc de-o parte și de alta a străzilor.
dsc06878
dsc06861
Un alt plus pe care îl încadrez tot aici, este că orașul este plat, așa că te poți plimba mult și bine.
SFAT: Dacă preferi mijloacele de transport în comun, nu cumpăra bilete individuale, deoarece costa 2,15€. Ia-ți cardul T-10 cu care ai 10 călătorii cu autobuzul, metroul sau funicularul, pentru doar 9,95€.
Astea 3 motive mă fac să vreau să acord Barcelonei a doua șansă, însă de data asta voi avea grijă să stau mai aproape de localnici. Chiar dacă între noi doi nu a existat acel ceva și nu m-am simțit total compatibilă, așa cum m-am simțit în Sevilla, nu înseamnă că nu trebuie să-l vizitezi. Din contră. Mergi și fă-ți propria părere.
Crezi că e rău dacă simt ceva diferit față de cei care ridică Barcelona în slăvi?