Singapore, orașul stat care este doar un punct pe hartă, înconjurat de Malaysia și de Marea Chinei de Sud, este unul prietenos, fiind considerat cel mai curat și sigur stat din lume. Curățenia exemplară a statului se datorează lui Lee Kuan Yew, primul prim-ministru al acestei țări care și-a păstrat poziția pentru 31 de ani. Contribuția și reformele sale au fost considerate decisive în transformarea statului Singapore dintr-unul de lumea a treia într-unul prosper având cea mai profitabilă economie din lume, creând o ordine socială prin instaurarea unor reguli stricte ale căror nerespectare atrage amenzi usturătoare.
Despre câteva lucruri pe care trebuie să le știi dacă călătorești în Singapore am scris aici mai multe și te invit să le citești. Cu toate astea, să nu uităm că niciun loc nu e ca acasă, și e de bun simț să avem câteva cunoștințe despre obiceiurile, cultura sau chiar și legile unui anumit loc pentru a nu ne trezi cu surprize neplăcute mai târziu.
Așadar, iată Decalogul de Singapore sau ce să nu faci în Singapore:
- Nu îți însuși bunuri găsite pe masă
Așa cum îți pui plasa sau geanta pe scaunul de lângă tine atunci când ești în autobuz, ca să sugerezi că e locul “tău”, așa fac și singaporezii. Își lasă pachetul de șervețele, umbrela sau sticla de apă pe masă, ca să sugereze că acea masă e a lor. Deci dacă vrei te așezi la vreo masă și vezi vreun obiect pe ea, nu înseamnă că “ai găsit” ceva și-l poți însuși, înseamnă că cineva care deja a „rezervat” acea masă stă la coadă să își comande mâncare.
2. Nu bea, nu fuma și nu mânca în mijloacele de transport în comun
Sistemul mijloacelor de transport în comun din Singapore, denumit în continuare MRT, este unul dintre cele mai bune și accesibile sisteme din lume, în principal datorită faptului că în anul 1987 s-a adoptat legea care interzicea consumul de băuturi și mâncăruri în mijloacele de transport în comun. Amenzile ajung până la $500. Se pare că această regulă din ce să nu faci în Singapore are rezultate bune.
Dacă simți că te ia cu amețeli, poți bea o gură de apă. Dar asta nu înseamnă că poți să te apuci să sorbi din paharul de Pepsi sau să mănânci din burgerul pe care tocmai ți l-ai luat de la McDonald’s. Ah, și ceva foarte important: fară durian. (Durian=un fruct faimos în Asia, cunoscut în special pentru mirosul pe care îl degajă). Imaginează-ți că ai o întâlnire importantă, ți-ai consumat câțiva stropi din noul parfum Coco Chanel și dintr-o dată cineva mănâncă sau transportă un durian în același tren în care ești și tu. Ți se va ruina tot mirosul din cauza fructului.
3. Nu arunca gunoaie pe jos
Așa cum scriam mai sus, Singapore este printre cele mai curate state din lume. Dacă aș putea adopta una dintre legile lor pe care s-o duc acasă în România, ar fi asta. Ca să înțelegi gravitatea păcatului, amenda care te paște dacă ești prins că arunci gunoi pe jos este de până la $1000, în funcție de deșeul aruncat. Sau, e posibil să fii supus la muncă în folosul comunității. Sigur, hoțul neprins e negustor cinstit. Deci, gândește-te de două ori înainte să arunci mucul de țigară pe jos.
4. Nu lua taxiul
Am scris și la punctul 2 că MRT este unul dintre cele mai bine puse la punct și accesibile din lume. Profită de asta și folosește mijloacele de transport în comun în defavoartea taxi-urilor atunci când ai ocazia.
5. Nu îți uita umbrela acasă
Datorită poziționării sale geograficie, climatul în Singapore este caracterizat prin temeraturi uniforme (cuprinse între 25 și 31 de grade Celsius), umiditate ridicată și ploi frecvente. Așadar, umbrela ar trebui să-ți fie cel mai important accesoriu pe care să-l ții mereu la îndemână. Vestea bună este că ploile durează în general puțin, între 30 și 60 de minute.
6. Nu căuta gumă de mestecat prin magazine
Asta este una dintre cele mai cunoscute regului ale statului, reprezentând una dintre subiectele fierbinți ale jurnaliștilor încă din anul 1990 de când a fost adoptată legea privind interzicerea comercializării gumei. Înainte de intrarea ei în vigoare, Singapore cheltuia aproape $150.000 anual pentru curăţarea trotuarelor şi a dispozitivelor cu senzori de la metrou, care erau dezactivate de vandali folosind guma de mestecat. Totuși, din 2004 există o excepție pentru guma de mestecat medicinală sau cea cu nicotină, pe care le găsești la farmacii. Turiștii care călătoresc în Singapore pot aduce până la două pachete de gumă de mestecat de persoană.
7. Nu consuma droguri
Importul, exportul sau deținerea unor substanțe peste limita impusă de lege sunt considerate infracțiuni grave și sunt prevăzute cu pedepsa capitală. În cazul cannabisului, de exemplu, maximul este de 500 de grame. În anul 2018 două persoane au fost spânzurate pentru trafic de droguri. Deci, subiectul este unul de viață și de moarte.
8. Nu uita să tragi apa la toaletă
Dacă îți faci nevoile la wc public, este datoria ta să îți stergi dovezile. Pare comic, dar amenda de $150 nu e deloc mică. Păi și cum verifică dacă ai tras sau nu apa la toaletă, te întrebi. Se fac verificări aleatorii de către personalul responsabil cu toaletele publice. Hai să recunoaștem, tuturor ne face plăcere când ne așezăm pe un vas de toaletă curat, nu?
9. Nu sta dezbrăcat în casă
Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea altora. Dacă te plimbi nud prin casă și ești văzut de către altă persoană, poți fi sancționat cu $2000 sau cu închisoarea de până la trei ani. Să nu crezi că în Singapore e plin de bătrâni plictisiți care n-au altceva mai bun de făcut decât să te verifice pe tine cu binoclu. Aici mă refer la situația în care oricine te poate vedea fără să vrea să facă asta intenționat. Adică dacă tu stai la parter, crezi că vrea vreun copil care tocmai traverseaza strada să te vadă dezbrăcat, în toată splendoarea? Dacă totuși preferi să rămâi nud în casă, asigur-te că ai perdelele trase.
10. Nu te grăbi să ieși din aeroport
Pentru al șaselea an la rând aeroportul Changi din Singapore a fost desemnat ca fiind cel mai bun aeroport din lume. Cu piscină pe acoperiș, nuferi, gradini cu fluturi, grădini cu floarea soarelui sau săli de cinema, cum altfel dacă nu cel mai bun ar putea fi considerat? Ce să vrei mai mult de la un aeroport?
Am vizitat Singapore de două ori. Prima data mi-a lăsat o impresie ciudată, ușor rece, fapt care m-a făcut să îmi doresc să îi mai acord o șansă. A doua oară am stat 3 zile și nu mi-au fost de ajuns. E unul dintre cele mai frumoase și inspiraționale orașe, locul unde arta, bunul simț, curățenia și siguranța converg. Dacă acum Singapore este cel mai râvnit oraș pentru afaceri, iar în urmă cu 50 de ani nu era decât o mlaștină înseamnă că ceva tot fac ei bine.
Dacă ai avea o superputere și ai putea prelua una dintre reguli pentru țara noastră, pe care ai prelua-o? Lasă-mi un comentariu cu răspunsul tău.
Aş duce acasă regula despre curățenie, cu acelaşi nivel de amendă. Poate s-ar învăța şi ai ai noştri.
Şi dacă tot am o superputere, aş introduce pedeapsa capitală pentru politicienii corupți.
Articolul asta e scris la masculin, dar ilustrat la feminin. 😀 Asta in ideea ca numai baieteii incalca regulile? 😛
Măcar aici să fie bărbați cei păcătoși. 🙂
Nice Article <3
Check my latest post on Singapore – https://mesmotsbysazz.com/2019/03/03/hows-the-view/